Aseara am dus prima lupta cu una dintre dependentele pe care mi le acceptasem.
*** Mi-a fost rau. Simteam nevoia sa ma plang, sa chem o mana sa-mi mangaie obrazul, dar stiam ca mana ar fi arborat, ca pe un steag, o punga de pastile si s-ar fi intors de la obrazul meu fara sa-l atinga macar, asa ca m-am abtinut. M-am culcat, sperand ca imi va trece, dar m-a trezit, dupa o ora, o grea senzatie de voma, care m-ar fi ridicat din pat, daca nu m-ar fi trantit la loc durerea din partea dreapta a capului. Am recunoscut situatia clasica in care mi se activeaza vechea dependenta – nevoia intepatoare de a ma lasa in grija lui, atunci cand mi-e rau. ***
Face parte din libertatea fiintei mele sa imi cultiv dependenta de un barbat. Cel mai puternic act de eliberare pe care l-am facut, acum multi ani, cand am inceput procesul, a fost sa recunosc faptul ca sunt slaba. Dupa atatia ani de „insensibilitate” dureroasa, marturisirea a venit ca o usurare. Sunt slaba si am nevoie de tine.
Cativa ani mai tarziu, renuntarea la independenta, de dragul unui om, mi-a dat cea mai eterica senzatie de libertate. Ma simt libera apartinand cuiva.
Am inteles asta nu ca posesiune, ci ca incredintare. Ma incredintez celui pe care il iubesc, barbatului care trebuie sa-mi fie cap si caruia trebuie sa-i fiu inima. Cred ca putini pot intelege de cat de multa incredere trebuie sa fie capabila o femeie ca sa poate face asta. Asteptand sa il recunosc pe cel caruia sa-i daruiesc aceasta incredere, traiesc lasand in grija celor care imi umbla prin viata mici capitole din mine. Este o nevoie, pe care nu ma feresc - si nici nu exagerez – sa o numesc dependenta. O stare vie de bine pe care o resimt atunci cand ma pot degreva de o parte din mine, avand incredere ca el se va ocupa de ea mai bine decat as putea sa o fac eu. De exemplu, atunci cand mi-e rau, sa stiu ca singura mea grija e sa stau in pat si sa astept ca durerea sa cedeze, in mainile celui care lupta cu ea, pentru mine.
Ca orice alta dependenta, lipsa obiectului placerii cauzeaza durere. In cazul meu, o durere infundata, alimentata de furia care pulseaza ca durerea de timpane. Nu suport sa fiu singura cand mi-e rau, nevoia de a-mi manifesta dependenta de cineva e atat de mare incat pun mana pe telefon aproape necontrolat. Stiu asta despre mine si o accept. Am acceptat-o atata timp. De ce m-am hotarat aseara sa ma vindec?
Pentru ca e timpul sa mai fac un pas mai departe. Am stiut ca e timpul sa ma opresc, asa cum am stiut si cand a fost timpul sa renunt la tigari. Mi-am dat seama ca trebuie sa pretuiesc libertatea, oricat de dulce ar fi dependenta, mai ales cand e vorba si despre libertatea altuia. Mi-am amintit de J.S. Mill – esti liber atata timp cat actiunile tale nu lezeaza libertatea altei persoane. Si mi-am mai amintit de un el, care mi-a spus candva ca nu are nevoie sa fie un „fost” perfect. Printr-un simplu joc de empanie inteleg ca nu-i nicio bucurie sa fii vesnicul „fost – bun la nevoie”. Realizez ca daca nu am vrut sau nu am putut sa il tin langa mine, ca iubit, nu am niciun drept sa il „solicit” ca „fost”. Nici eu.
