ma intreb daca e nevoia de certitudine sau masochism...
sau simplu abandon in ceea ce numesc fatalitatea vietii mele. in ceea ce priveste capacitatea mea de a trece peste o relatie incheiata, cel putin doua lucruri imi sunt clare si am ajuns sa le accept ca atare: 1. pana nu il vad pe ex cu alta si nu traiesc si ultima zvacnire de suferinto-umilinta, nu ma las si 2. cui pe cui se scoate. cu cat se indeplinesc mai repede conditiile cu atat imi revin mai repede, iar daca nu se intampla atunci clar cel putin o semi-paralizie psihica ma tine in loc.
de data asta am vrut sa ma ambitionez sa intrerup fluxul fatalitatii, am vrut eu sa fac lucrurile ALTFEL. daca tot a fost o relatie altfel, din toate punctele de vedere exceptand partea cu inselatul, care este numitorul comun al tuturor relatiilor mele, am zis ca e cazul ca si post-sfarsitul sa fie altfel. daca nu din respect pentru o iubire unica in felul ei, macar de dragul diversitatii. si nu numai. a mai fost si constiinta mea care mi-a interzis sa mai folosesc un om pe post de tampon, un individ de sacrificiu, caruia din start nu-i dau nicio sansa, ci doar un rol - acela de a ma debloca de pe fostul.
asa ca de data asta am renuntat la tactica cuiului, constienta ca am ales calea mai grea. si am sperat, intr-un exces de optimism, ca o balanta a universului va echilibra gestul meu de "sacrificiu" si va face in asa fel incat macar sa ma scuteasca de momentul teribil in care il vad pe ex cu alta. asa imi facusem eu calculele... eu sunt cumintica, va fi si soarta mai blanda cu mine. :)
un singur lucru n-am luat in calcul la momentul respectiv - ca echilibrul asta s-ar putea sa nu-mi fie benefic la infinit, pentru ca inevitabil va aduce cu sine tocmai lipsa sfarsitului. si la un moment dat, no matter how, simt nevoia sa se sfarseasca! de tot si pentru totdeauna!
ce anume sa se sfarseasca? mai e ceva nesfarsit, acum, dupa un an de zile? relatie nu mai e, iubire nu, prietenie absolut deloc, preocupare... nu era nici cand eram impreuna, respect.. asta nici atat! ce naiba sa se mai sfarsesca? ei bine... cred ca tocmai senzatia ca ceva a ramas neterminat! ceva-ul ala pe care oricat m-as stradui nu pot sa-l definesc, raspunsul la intrebarea pe care nu o cunosc. acel ceva trebuie sa se duca naibii, ca nu-l mai suport!
si am ajuns in punctul in care retarg ceea ce am zis ca-mi doresc.
se pare ca pentru a asimila ideea de "sfarsit" mintea mea nu rectioneaza decat la un singur stimul: certitudinea ca el e cu alta. e penibil, stiu, tampit, prostesc. stiu, stiu, dar asta sunt. pe probate si confirmate! deci... (nu pot sa cred ca o spun... ) vreau sa il il vad cu alta!
cand am crezut ca in sfarsit s-a intamplat si ca voi fi libera cu totul sa ma trag in cuie din cap pana-n picioare daca vreau, pana uit si cum il cheama pe individ, s-a trezit baiatul sa nege, ca de, fata cu care l-am vazut era grasuta, imposibil de acceptat pentru orgoliul lui sa fie asociat cu o fata ne-"manechian". deci pica. tot nu stiu daca e sau nu combinat.
SI VREAU SA AFLU!!!
m-am plictisit sa nu se intample nimic, sa nu stiu nimic, sa nu fac nimic, sa nu vreau nimic, si toate aceste nimicuri dintr-o singura cauza - pentru ca sunt blocata si nu ma deblochez decat dupa ce traiesc si ultima etapa a ciclului suferintei de dupa. mi-aduc aminte ca ma durea odata maseaua foarte tare, de cateva zile non-stop, iar la un moment dat mi-a dat mama sa pun exact pe masea sare. sare de bucatarie. ei, cateva secunde am crezut ca mor de durere, m-am umplut de lacrimi, am impietrit de spaima. o durere crunta, pe care o sa o tin minte toate viata. dar dupa cateva secunde mi-a trecut durerea de masea definitiv.
vreau sare pe rana! vreau sa imi treaca definitiv, orice mi-ar mai fi ramas, nestiut si neinteles, dar prezent si sacaietor ca o durere surda de masea, vreau sa dispara! si nu, nu e masochism, e nevoie de certitidine eliberatoare.
deci, dragul meu M, am decis ca nu te voi mai contacta niciodata si imi voi tine promisiunea, de aceea te rog pe tine, daca tot intri pe-aici sa citesti nebuniile mele si ai citit si textul asta, fii atat de bun si scrie-mi undeva, unde vrei tu, trei cuvinte: SUNT CU CINEVA.
sau simplu abandon in ceea ce numesc fatalitatea vietii mele. in ceea ce priveste capacitatea mea de a trece peste o relatie incheiata, cel putin doua lucruri imi sunt clare si am ajuns sa le accept ca atare: 1. pana nu il vad pe ex cu alta si nu traiesc si ultima zvacnire de suferinto-umilinta, nu ma las si 2. cui pe cui se scoate. cu cat se indeplinesc mai repede conditiile cu atat imi revin mai repede, iar daca nu se intampla atunci clar cel putin o semi-paralizie psihica ma tine in loc.
de data asta am vrut sa ma ambitionez sa intrerup fluxul fatalitatii, am vrut eu sa fac lucrurile ALTFEL. daca tot a fost o relatie altfel, din toate punctele de vedere exceptand partea cu inselatul, care este numitorul comun al tuturor relatiilor mele, am zis ca e cazul ca si post-sfarsitul sa fie altfel. daca nu din respect pentru o iubire unica in felul ei, macar de dragul diversitatii. si nu numai. a mai fost si constiinta mea care mi-a interzis sa mai folosesc un om pe post de tampon, un individ de sacrificiu, caruia din start nu-i dau nicio sansa, ci doar un rol - acela de a ma debloca de pe fostul.
asa ca de data asta am renuntat la tactica cuiului, constienta ca am ales calea mai grea. si am sperat, intr-un exces de optimism, ca o balanta a universului va echilibra gestul meu de "sacrificiu" si va face in asa fel incat macar sa ma scuteasca de momentul teribil in care il vad pe ex cu alta. asa imi facusem eu calculele... eu sunt cumintica, va fi si soarta mai blanda cu mine. :)
un singur lucru n-am luat in calcul la momentul respectiv - ca echilibrul asta s-ar putea sa nu-mi fie benefic la infinit, pentru ca inevitabil va aduce cu sine tocmai lipsa sfarsitului. si la un moment dat, no matter how, simt nevoia sa se sfarseasca! de tot si pentru totdeauna!
ce anume sa se sfarseasca? mai e ceva nesfarsit, acum, dupa un an de zile? relatie nu mai e, iubire nu, prietenie absolut deloc, preocupare... nu era nici cand eram impreuna, respect.. asta nici atat! ce naiba sa se mai sfarsesca? ei bine... cred ca tocmai senzatia ca ceva a ramas neterminat! ceva-ul ala pe care oricat m-as stradui nu pot sa-l definesc, raspunsul la intrebarea pe care nu o cunosc. acel ceva trebuie sa se duca naibii, ca nu-l mai suport!
si am ajuns in punctul in care retarg ceea ce am zis ca-mi doresc.
se pare ca pentru a asimila ideea de "sfarsit" mintea mea nu rectioneaza decat la un singur stimul: certitudinea ca el e cu alta. e penibil, stiu, tampit, prostesc. stiu, stiu, dar asta sunt. pe probate si confirmate! deci... (nu pot sa cred ca o spun... ) vreau sa il il vad cu alta!
cand am crezut ca in sfarsit s-a intamplat si ca voi fi libera cu totul sa ma trag in cuie din cap pana-n picioare daca vreau, pana uit si cum il cheama pe individ, s-a trezit baiatul sa nege, ca de, fata cu care l-am vazut era grasuta, imposibil de acceptat pentru orgoliul lui sa fie asociat cu o fata ne-"manechian". deci pica. tot nu stiu daca e sau nu combinat.
SI VREAU SA AFLU!!!
m-am plictisit sa nu se intample nimic, sa nu stiu nimic, sa nu fac nimic, sa nu vreau nimic, si toate aceste nimicuri dintr-o singura cauza - pentru ca sunt blocata si nu ma deblochez decat dupa ce traiesc si ultima etapa a ciclului suferintei de dupa. mi-aduc aminte ca ma durea odata maseaua foarte tare, de cateva zile non-stop, iar la un moment dat mi-a dat mama sa pun exact pe masea sare. sare de bucatarie. ei, cateva secunde am crezut ca mor de durere, m-am umplut de lacrimi, am impietrit de spaima. o durere crunta, pe care o sa o tin minte toate viata. dar dupa cateva secunde mi-a trecut durerea de masea definitiv.
vreau sare pe rana! vreau sa imi treaca definitiv, orice mi-ar mai fi ramas, nestiut si neinteles, dar prezent si sacaietor ca o durere surda de masea, vreau sa dispara! si nu, nu e masochism, e nevoie de certitidine eliberatoare.
deci, dragul meu M, am decis ca nu te voi mai contacta niciodata si imi voi tine promisiunea, de aceea te rog pe tine, daca tot intri pe-aici sa citesti nebuniile mele si ai citit si textul asta, fii atat de bun si scrie-mi undeva, unde vrei tu, trei cuvinte: SUNT CU CINEVA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu