vai mie, rana s-a închis
vai, sângele s-a uscat
si a facut coaja.
oh, doamne, m-am vindecat!
de-acum o sa ma mestece fericirea
o sa ma sfârtece seninatatea
si nebunia care a fost n-o sa mai fie de-acum niciodata,
nu, n-o sa-i mai sarut umarul.
viata o sa-mi treaca în pace si armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sanatatea o sa-mi manânce plamânii.
ratiunea o sa-mi sfâsie creierul.
vai, rana, rana mea draga
rana placuta vietii mele
rana pentru care am trait, pe care mi-am zgândarit-o cu unghiile
s-a închis. oh, doamne, sunt vindecat!
si niciodata febra n-o sa-mi mai aprinda
veioza vietii pâna la ars.
joi, 18 decembrie 2008
marți, 16 decembrie 2008
oamenii din mine
am observat ca de la un timp nu mai sunt oameni noi. cei pe care i-am lasat in urma, eu sau timpul, revin in viata mea pe neasteptate, recompusi din bucatele disparate, sub umbrela unui chip necunocut. aparent nou. in realitate, n-am mai intalnit de multa vreme pe cineva care fie pentru mine o aparitie unica, o creatie a prezentului, care sa-si castige in mine un loc neumblat. recunosc in oamenii care imi intra in viata umbre sau sclipiri ale celor care mi-au compus existenta pana acum, fiecare cu bucatica lui de zambet sau de umar, cu felul pe care-l credeam unic de a ma privi sau de a ma tine in brate, oameni care seamana cu adolescenta mea sau cu prima mea iubire, sau cu marea, si care imi trec prin fata ochilor fotografii vii ale trecutului.
trecutul asta pe care il iubesc si care pesemne ca s-a atasat si el de mine, pentru ca-i place sa ma invaluie. de fapt, nu stiu daca el ma adulmeca sau eu il chem, nostalgica si indragostita de tot ce-am simtit in oamenii care mi l-au compus, dar cert este ca il simt pulsand in prezent mai mult ca niciodata.
ca o maree. imi acopera tarmul perceptiilor si ma inunda cateva momente cu siluete si timpuri trecute, iar apoi se retrage si lasa sub soarele prezentelui nisipul fin de pe obrazul celui ce ma striga azi, pe numele pe care el mi l-a ales. si nimeni altcineva. e totusi ceva nou in oameni. eu, alta pentru fiecare.
trecutul asta pe care il iubesc si care pesemne ca s-a atasat si el de mine, pentru ca-i place sa ma invaluie. de fapt, nu stiu daca el ma adulmeca sau eu il chem, nostalgica si indragostita de tot ce-am simtit in oamenii care mi l-au compus, dar cert este ca il simt pulsand in prezent mai mult ca niciodata.
ca o maree. imi acopera tarmul perceptiilor si ma inunda cateva momente cu siluete si timpuri trecute, iar apoi se retrage si lasa sub soarele prezentelui nisipul fin de pe obrazul celui ce ma striga azi, pe numele pe care el mi l-a ales. si nimeni altcineva. e totusi ceva nou in oameni. eu, alta pentru fiecare.
joi, 11 decembrie 2008
perfect
in visele mele despre Craciunul perfect, barbatul perfect, fara de care evident craciunul si-ar fi pierdut aceasta calitate, era imbracat si el perfect - cu un pulover gros si cu guler pe gat!
(era un ansamblu care alcatuia perfectiunea tabloului. zapada nameti, frig afara, semineu sau macar o soba incinsa, o cabana sau pensiune, obligatoriu la munte, prieteni (sau nu), vin fiert, optional Last Christmas pe fundal. uneori ningea.)
iar el, cu puloverul lui pe gat, ma cuprindea in brate, din spate, in timp ce eu priveam pierduta pe geam. sau la foc. sau ma tragea pe genunchii lui, iar eu ii dadeam gulerul la o parte si ii atingeam gatul, apoi il sarutam apasat. sau il priveam fix pret de cateva secunde, in care faceam schimb de stelute cu subinteles, apoi ii mangaiam usor obrazul nebarbierit de cateva zile, dupa care mana imi aluneca pe ceafa, pe sub gulerul lui gros.
scenarii variabile, un pulover constant. cu guler pe gat.
poate sa fie si negru sau simplu, dar cel mai mult imi apare gri sau crem, din lana, cu fulgi de zapada stilizati pe piept. cel mai puternic piept se intuieste sub puloverul asta. si brate tari si un gat mirosind a rece si a cald in acelasi timp.
puloverul gros pe gat e cel mai sexy obiect de imbracaminte pe care poate sa-l poarte un barbat. are ceva magic. sau sunt eu nebuna. sau chiar are ceva magic. cel putin afrodiziac.
ce pacat ca barbatii de ultima generatie sufera tot mai mult de diverse "alergii" sau stari de semi-claustrare daca simt textil in jurul gatului! ce pacat ca pulovere pe gat nu sunt "la moda" si ca barbatii sunt loviti de metrosexualitate! si ce pacat ca singurele gulere pe care le mai vad la ei sunt cele scrobite ale camasilor roz descheiate obligatoriu la primii doi nasturi.
ma intreb daca e cazul sa-mi actualizez visul despre Craciunul perfect...
(era un ansamblu care alcatuia perfectiunea tabloului. zapada nameti, frig afara, semineu sau macar o soba incinsa, o cabana sau pensiune, obligatoriu la munte, prieteni (sau nu), vin fiert, optional Last Christmas pe fundal. uneori ningea.)
iar el, cu puloverul lui pe gat, ma cuprindea in brate, din spate, in timp ce eu priveam pierduta pe geam. sau la foc. sau ma tragea pe genunchii lui, iar eu ii dadeam gulerul la o parte si ii atingeam gatul, apoi il sarutam apasat. sau il priveam fix pret de cateva secunde, in care faceam schimb de stelute cu subinteles, apoi ii mangaiam usor obrazul nebarbierit de cateva zile, dupa care mana imi aluneca pe ceafa, pe sub gulerul lui gros.
scenarii variabile, un pulover constant. cu guler pe gat.
poate sa fie si negru sau simplu, dar cel mai mult imi apare gri sau crem, din lana, cu fulgi de zapada stilizati pe piept. cel mai puternic piept se intuieste sub puloverul asta. si brate tari si un gat mirosind a rece si a cald in acelasi timp.
puloverul gros pe gat e cel mai sexy obiect de imbracaminte pe care poate sa-l poarte un barbat. are ceva magic. sau sunt eu nebuna. sau chiar are ceva magic. cel putin afrodiziac.
ce pacat ca barbatii de ultima generatie sufera tot mai mult de diverse "alergii" sau stari de semi-claustrare daca simt textil in jurul gatului! ce pacat ca pulovere pe gat nu sunt "la moda" si ca barbatii sunt loviti de metrosexualitate! si ce pacat ca singurele gulere pe care le mai vad la ei sunt cele scrobite ale camasilor roz descheiate obligatoriu la primii doi nasturi.
ma intreb daca e cazul sa-mi actualizez visul despre Craciunul perfect...
miercuri, 10 decembrie 2008
2 player game
imi spunea de curand o prietena draga ca ea si iubitul ei sunt "doi ratoni f-f-itzi" si am zambit larg gandindu-ma cat de frumos este jocul in doi si cat de mare este creativitatea oamenilor care se iubesc. am asistat de-a lungul timpul la tot felul de combinatii insolite de Tzupy si Tzumpi, amoruri imposibile intre pinguini si crocodili, metamorfozari nocturne din ponei in catelus, imbratisari de urs, cantec de robo-gandacel si multe alte scorneli de care nu-mi mai amintesc cum au aparut si cum au ajuns sa faca parte din vietile noastre ca niste lucruri firesti. le-am primit cu drag si fara sa clipesc am intrat in orice scena si in pielea oricarui personaj ce mi s-a oferit sau mi-a sclipit mie ca luminita din ochiul unui pustan strengar.
au fost insa si "roluri" pe care le-am respins din start si nume pe care nu le-am acceptat niciodata. n-am vrut sa fiu veve, cum ma botezase un el la prima intalnire, pentru ca desi nu mai auzisem apelativul asta, mi-a sunat a cliseu-personalizat, iar mai tarziu aveam sa descopar ca am avut dreptate si veve fusese primit de alta la redistribuiri, probabil dupa principiul "daca tu nu il vrei, alta il va vrea. veve nu se pierde, veve se imparte". la fel, imi amintesc cum i-am taiat elanul unui alt el cand m-a strigat "iubito", ca asa vazuse el in filme ca se striga iubitele si cum se gudura ele de bucurie cand aud asta. sa nu imi mai zici asa decat atunci cand ma vei iubi! si a inteles baiatul ca sunt lucruri de-a care nu ma joc.
dar jocul care m-a urmarit inversunat ani de zile si pe care l-am refuzat sistematic a fost cel de-a bonnie and clyde. cel putin trei prieteni ai mei au fantazat cu personajele astea si pentru ca nu puteau functiona decat in tandem au incercat sa ma atraga in rol, asteptand de la mine macar o confirmare tacita ca imi surade piesa. nope! no bonnie in this picture. si nu pentru ca nu ma regaseam deloc in imaginea domnisoarei infractoare, pentru in anumite momente ale vietii mele nu am fost chiar intruchiparea spiritului justitiar, nici constiinta nu-mi facea probleme, dramul de nebunie si setea de adrenalina nu mi-au lipsit niciodata, iar ideea de oameni capabili de o mare iubire, chiar daca faptele lor ii condamna si ii transforma in criminali, nu era deloc rea, ba chiar se mula perfect pe o latura a mea care se simtea atrasa, inca din copilarie, de baietii cu probleme de disciplina, care nu vazusera in viata lor nici macar frunza de coronita de premiant, dar faceau o pasiune pentru fata cumintica din prima banca, pe care o priveau protector si timid.
de unde atunci aversiunea mea pentru bonnie si clyde?
din repulsia mea instinctiva fata de clisee, pe de o parte si, pe de alta parte, din lipsa de ... clyde!
nu stiu voi ce viziune aveti, dar eu nu puteam deloc sa il vad pe clyde sacul meu de box, pres cu care stergeam pe jos cand ma enervam, ca asa eram eu, mai cu nerv, la adolescenta, si nici cu o privire terifiata cand ridicam tonul sau cerandu-mi voie sa manance o piersica si nu, no way Jose!!!, nu-l vedeam pe clyde sa se vaite 3 ore si de la o ciupitura de tantar, ca e "sensibilut", sau sa ocoleasca subtil, cu ochii mariti a precautie, orice pechinez ceva mai voinic ce-i aparea "amenintator" in cale. nu vreau sa fiu rea, au avut si ei o multime de calitati, au fost baieti buni in esenta lor, dar nu aveau stofa de clyde, oricata imaginatie si bunavointa as fi avut.
gandindu-ma acum, la ceva timp distanta, ajung la concluzia ca de fapt se ascunde un clyde mic in fiecare barbat, chiar daca e deghizat uneori in gainusa oparita, dar am fost eu o potentiala-bonnie prea pretentioasa si lipsita de simt ludic. sau capacitati de disimulare. :)
au fost insa si "roluri" pe care le-am respins din start si nume pe care nu le-am acceptat niciodata. n-am vrut sa fiu veve, cum ma botezase un el la prima intalnire, pentru ca desi nu mai auzisem apelativul asta, mi-a sunat a cliseu-personalizat, iar mai tarziu aveam sa descopar ca am avut dreptate si veve fusese primit de alta la redistribuiri, probabil dupa principiul "daca tu nu il vrei, alta il va vrea. veve nu se pierde, veve se imparte". la fel, imi amintesc cum i-am taiat elanul unui alt el cand m-a strigat "iubito", ca asa vazuse el in filme ca se striga iubitele si cum se gudura ele de bucurie cand aud asta. sa nu imi mai zici asa decat atunci cand ma vei iubi! si a inteles baiatul ca sunt lucruri de-a care nu ma joc.
dar jocul care m-a urmarit inversunat ani de zile si pe care l-am refuzat sistematic a fost cel de-a bonnie and clyde. cel putin trei prieteni ai mei au fantazat cu personajele astea si pentru ca nu puteau functiona decat in tandem au incercat sa ma atraga in rol, asteptand de la mine macar o confirmare tacita ca imi surade piesa. nope! no bonnie in this picture. si nu pentru ca nu ma regaseam deloc in imaginea domnisoarei infractoare, pentru in anumite momente ale vietii mele nu am fost chiar intruchiparea spiritului justitiar, nici constiinta nu-mi facea probleme, dramul de nebunie si setea de adrenalina nu mi-au lipsit niciodata, iar ideea de oameni capabili de o mare iubire, chiar daca faptele lor ii condamna si ii transforma in criminali, nu era deloc rea, ba chiar se mula perfect pe o latura a mea care se simtea atrasa, inca din copilarie, de baietii cu probleme de disciplina, care nu vazusera in viata lor nici macar frunza de coronita de premiant, dar faceau o pasiune pentru fata cumintica din prima banca, pe care o priveau protector si timid.
de unde atunci aversiunea mea pentru bonnie si clyde?
din repulsia mea instinctiva fata de clisee, pe de o parte si, pe de alta parte, din lipsa de ... clyde!
nu stiu voi ce viziune aveti, dar eu nu puteam deloc sa il vad pe clyde sacul meu de box, pres cu care stergeam pe jos cand ma enervam, ca asa eram eu, mai cu nerv, la adolescenta, si nici cu o privire terifiata cand ridicam tonul sau cerandu-mi voie sa manance o piersica si nu, no way Jose!!!, nu-l vedeam pe clyde sa se vaite 3 ore si de la o ciupitura de tantar, ca e "sensibilut", sau sa ocoleasca subtil, cu ochii mariti a precautie, orice pechinez ceva mai voinic ce-i aparea "amenintator" in cale. nu vreau sa fiu rea, au avut si ei o multime de calitati, au fost baieti buni in esenta lor, dar nu aveau stofa de clyde, oricata imaginatie si bunavointa as fi avut.
gandindu-ma acum, la ceva timp distanta, ajung la concluzia ca de fapt se ascunde un clyde mic in fiecare barbat, chiar daca e deghizat uneori in gainusa oparita, dar am fost eu o potentiala-bonnie prea pretentioasa si lipsita de simt ludic. sau capacitati de disimulare. :)
luni, 8 decembrie 2008
mos bun
cred ca am fost foarte cuminte anul asta, ca primul mos mi-a adus deja cadouri mai multe si mai frumoase decat speram - nu speram sa ma impac atat de usor cu ideea ca el o iubeste pe alta, cum nu speram nici ca ultimele mele lacrimi imi vor usca rana care inca imi mai picura din cand in cand amintiri. s-a incheiat un cliclu si, ca orice final, m-a durut. ideea sfarsitului ireversibil intotdeuna mi-a dat fiori, inca de cand eram copil si privind peretele din dormitor imi imaginam ca daca peretele ar fi universul, in infinitul ala alb eu as fi un singur, mic si abia vizibil punct. golul care se inalta si cobora imprejurul punctului, in vai si culmi de viata care continua dupa moartea mea, ma obliga sa-mi scutur privirea ca sa scap de senzatia sfarsitului. oricat de mult mi l-am dorit in anumite momente, sfarsitul tot urat a ramas.
dar s-a scurs frumos, prin fisuri de inceput. inca o data, nici nu mai stiu a cata oara, am simtit ca "Cineva" are grija de mine si in momente urate imi rasare si mici fericiri care sa ma faca sa uit si sa traiesc in continuare cu bucurie, asa cum stiu eu sa traiesc, pana si tristetea, cu privire vie si zambet deschis.
mi-a adus mosul prieteni noi. si veselia cu ei. si sentimentul de "familie" si cantece cantate in gura mare in miezul noptii si pasi de dans din ce in ce mai grozavi si matele 'ncurcate si popa-prostu' si vin fiert si adormit la 5 dimineata, cuminti, asteptandu-l pe Mos. am pitit cadourile pe unde am putut si ne-am trezit pe rand, pandind sa doarma ceilalti, ca sa ne strecuram tiptil sa le umplem ghetele, pe care le asezaseram toti de cu seara, frumos, aliniate in dreptul usii. dimineata am uitat complet cati ani am.
incet incet simt cum imi dispare teama de Craciun. incep chiar sa sper ca anul asta, dupa atatia ani, voi avea din nou familie. si atunci, nimic mai frumos nu as putea cere. libera de orice tristeti, voi invata din nou sa visez. si voi visa la viitorul Craciun, cand poate voi trai povestea de demult.
joi, 27 noiembrie 2008
fara teama
se apropie ora cand se schimba foaia. cunosc prea bine scena. citesc, recitesc, inteleg, incep sa tremur, nu ma mai straduiesc sa imi retin lacrimile si ma ridic repede sa ajung la baie. ma scurg pe un perete si plang ghemuita pana cand lacrimile imi onduleaza varfurile parului. ma ridic. ma uit in oglinda la machiajul meu distrus si ma mir inca o data ca sunt atat de proasta.
ieri am iesit din birou si m-am trezit urcand o scara, apoi apasand pe clanta usii care mi-a aparut in fata. acoperisul cladirii mi s-a asezat ud si l-am urmat, ca sa vad ce-a mai ramas din toamna orasului. mi-a fost frig si n-am avut nici cea mai palida idee ca as putea sa ma arunc. sunt ok. stiam eu ca la varsta mea e prea tarziu sa fiu emo. degeaba mi-am vopsit unghiile negre!
azi nu ma voi mai duce pe acoperis. ma voi intoarce in birou si voi rade cu fetele.
si ce daca ninge! nici nu-mi pasa ca s-au impodobit brazii in vitrine! luminitele sunt becuri! nu simt nimic si sunt atat de fericita ca nu simt. ani la rand am trait cu teama ca intr-o zi nu voi mai simti Craciunul. e pentru prima data cand traiesc una dintre cele mai dense temeri ale mele cu toata bucuria. oricum, mi-e foarte clar ca de ce mi-e teama cu siguranta nu voi scapa, ultimele zile mi-au indesat demonstratii pe gat, deci ce bucurie mai mare pot sa inchipui acum decat sa imi traiesc teama si sa mi se rupa?
ce bine ar fi...
m-a inselat/ mi se rupe
iubeste pe alta/ mi se rupe
sunt singura de Craciun/ mi se rupe
m-am trezit langa un strain/ mi se rupe
nu te mai iubesc/ mi se rupe
the one nu exista/ mi se ruuuuuuuuuuuuuuuupe!!!
ma gandesc ca va veni o zi in care nu ma voi mai teme de nimic.
ascultam aseara Directia 5 - De ce. cat am suferit ascultand melodia asta acum cativa ani... numai eu stiu. erau zile cand nu mai credeam ca exista maine si nici altul in afara de "el". el de atunci. l-am iubit si l-am uitat. asa ca zambesc. trebuie doar sa-mi amintesc de toate zilele fara maine pe care le-am trait si de toate zilele de maine in care am fost fericita, ca sa stiu ca toate trec in viata asta care pe toate mi le ofera in dar.
da, o sa ma mai duc la baie sa plang, rezemata de un perete, apoi o sa imi sterg fata in oglinda si o sa ies razand.
ieri am iesit din birou si m-am trezit urcand o scara, apoi apasand pe clanta usii care mi-a aparut in fata. acoperisul cladirii mi s-a asezat ud si l-am urmat, ca sa vad ce-a mai ramas din toamna orasului. mi-a fost frig si n-am avut nici cea mai palida idee ca as putea sa ma arunc. sunt ok. stiam eu ca la varsta mea e prea tarziu sa fiu emo. degeaba mi-am vopsit unghiile negre!
azi nu ma voi mai duce pe acoperis. ma voi intoarce in birou si voi rade cu fetele.
si ce daca ninge! nici nu-mi pasa ca s-au impodobit brazii in vitrine! luminitele sunt becuri! nu simt nimic si sunt atat de fericita ca nu simt. ani la rand am trait cu teama ca intr-o zi nu voi mai simti Craciunul. e pentru prima data cand traiesc una dintre cele mai dense temeri ale mele cu toata bucuria. oricum, mi-e foarte clar ca de ce mi-e teama cu siguranta nu voi scapa, ultimele zile mi-au indesat demonstratii pe gat, deci ce bucurie mai mare pot sa inchipui acum decat sa imi traiesc teama si sa mi se rupa?
ce bine ar fi...
m-a inselat/ mi se rupe
iubeste pe alta/ mi se rupe
sunt singura de Craciun/ mi se rupe
m-am trezit langa un strain/ mi se rupe
nu te mai iubesc/ mi se rupe
the one nu exista/ mi se ruuuuuuuuuuuuuuuupe!!!
ma gandesc ca va veni o zi in care nu ma voi mai teme de nimic.
ascultam aseara Directia 5 - De ce. cat am suferit ascultand melodia asta acum cativa ani... numai eu stiu. erau zile cand nu mai credeam ca exista maine si nici altul in afara de "el". el de atunci. l-am iubit si l-am uitat. asa ca zambesc. trebuie doar sa-mi amintesc de toate zilele fara maine pe care le-am trait si de toate zilele de maine in care am fost fericita, ca sa stiu ca toate trec in viata asta care pe toate mi le ofera in dar.
da, o sa ma mai duc la baie sa plang, rezemata de un perete, apoi o sa imi sterg fata in oglinda si o sa ies razand.
luni, 17 noiembrie 2008
week-end anticelulitic
neinselata, neparasita, nesuferinda. consecinta directa - kilograme in plus. momentul marii decizii. indelung amanate. iau masuri!
vineri seara. masaj anticelulitic. perfect relaxant, rasfat, placere. anticelulitic absolut deloc. de data viitoare!
sambata. piata la Obor. cumparat vinete si varza rosie. varza zace intacta. vinetele facute cu asistenta. critica. parca nu sunt coapte. nici bine batute. ceapa taiata prea mare. ignore. vinete minunate! cu maioneza! anticelulitica, evident.
sambata noapte. salsa. cu copiii de la bloc. dansatori. ritm antimuzica. miscari haotice. ambitii mari. studiat cea mai buna pereche. scurt. verdict: putem si noi! si hai! 3 ore. dans. anticelulitic.
dormit pana la 12. cosmar. acelasi de acum doua nopti. trezit indispusa. suparata. scurta, dar intensa depresie. voci in cap: baietii nu sufera. baietii ies in cluburi. baietii nu plang. baietii fac sex. exercitiu autosugestie: sunt baiat... sunt baiat... sunt baiat... ineficient. ma oftic. depresie. nu pot sa mananc. perfect! anticelulita. ma culc la loc.
duminica seara. trezire. vazut intuneric pe geam. scurta introspectie. depresie aproape stinsa. veste buna. mama + tata = saratele. speranta. deschis plic. destul cu vestile bune! 7 milioane de plata. la CAS. asa mai da. irina! ros unghii anticelulitice.
primit telefon. 21-23 program patinoar. cu copiii de la bloc. primit compliment. zambit, semi-crezut. uitat in oglinda - razgandit. plecat. ajuns. gheata. muzica. aglomeratie. pauza la fiecare 2 ture. muschi contractati. dureri. anticelulita.
ajuns acasa. depresie cu tendinte spre 0. foame mare. mancat la 12 noaptea. plus desert. anticelulitic.
vineri seara. masaj anticelulitic. perfect relaxant, rasfat, placere. anticelulitic absolut deloc. de data viitoare!
sambata. piata la Obor. cumparat vinete si varza rosie. varza zace intacta. vinetele facute cu asistenta. critica. parca nu sunt coapte. nici bine batute. ceapa taiata prea mare. ignore. vinete minunate! cu maioneza! anticelulitica, evident.
sambata noapte. salsa. cu copiii de la bloc. dansatori. ritm antimuzica. miscari haotice. ambitii mari. studiat cea mai buna pereche. scurt. verdict: putem si noi! si hai! 3 ore. dans. anticelulitic.
dormit pana la 12. cosmar. acelasi de acum doua nopti. trezit indispusa. suparata. scurta, dar intensa depresie. voci in cap: baietii nu sufera. baietii ies in cluburi. baietii nu plang. baietii fac sex. exercitiu autosugestie: sunt baiat... sunt baiat... sunt baiat... ineficient. ma oftic. depresie. nu pot sa mananc. perfect! anticelulita. ma culc la loc.
duminica seara. trezire. vazut intuneric pe geam. scurta introspectie. depresie aproape stinsa. veste buna. mama + tata = saratele. speranta. deschis plic. destul cu vestile bune! 7 milioane de plata. la CAS. asa mai da. irina! ros unghii anticelulitice.
primit telefon. 21-23 program patinoar. cu copiii de la bloc. primit compliment. zambit, semi-crezut. uitat in oglinda - razgandit. plecat. ajuns. gheata. muzica. aglomeratie. pauza la fiecare 2 ture. muschi contractati. dureri. anticelulita.
ajuns acasa. depresie cu tendinte spre 0. foame mare. mancat la 12 noaptea. plus desert. anticelulitic.
marți, 11 noiembrie 2008
replici
daca ma iubesti
spune-mi ca nu ma iubesti.
Nu te iubesc!
daca ma iubesti
spune-mi ca m-ai uitat.
Te-am uitat!
daca ma iubesti
spune-mi ca nu vom fi niciodata impreuna.
Nu vom fi niciodata impreuna!
daca ma iubesti alunga-ma.
............................................
apoi cheama-ma
primeste-ma
roaga-ma
sa te rog sa ramai.
Vino!
spune-mi ca nu ma iubesti.
Nu te iubesc!
daca ma iubesti
spune-mi ca m-ai uitat.
Te-am uitat!
daca ma iubesti
spune-mi ca nu vom fi niciodata impreuna.
Nu vom fi niciodata impreuna!
daca ma iubesti alunga-ma.
............................................
apoi cheama-ma
primeste-ma
roaga-ma
sa te rog sa ramai.
Vino!
joi, 6 noiembrie 2008
defectul perfect
plecand de la un articol care trecea in revista defectele majore ale barbatilor, ca lista de compromisuri din care trebuie sa alegi la un moment dat, cand ajungi sa admiti ca printul nu se gaseste decat cu defect, m-am gandit ca ar fi un moment bun sa reflectez si eu la "defectele cu care as putea sa traiesc".
primul lucru pe care l-am remarcat la enumerarea din articolul respectiv a fost ca e prea scurta. in opinia autoarei, defectele MAJORE ale barbatilor sunt doar 5, dupa care defineste urmatoarele tipologii: "spritangii", lenesii, prostii, impotentii si afemeiatii. hai sa fac abstractie de o duzina de alte defecte maaaaaaaaaaaaaaari pe care le-as adauga eu pe lista si sa ma rezum sa analizez perspectiva deja deschisa.
exclud din start afemeiatii. nici macar nu stau sa comentez. nu le-as face nimic, doar i-as ocoli, daca ar fi atat de draguti incat sa ma anunte de la inceput ca au acesta mica, infima, insignifianta problemuta. e atat de mica incat nu considera niciunul sa aminteasca despre ea. mie mi-ar placea ca astia sa aiba un miros specific sau un girofar in frunte, ceva care sa-mi semnalizeze rapid ca e rost de fugit si mancat pamantul simultan.
spritangii - nu. n-am chef nici sa-mi petrec timpul singura, pentru ca el e la baute cu prietenii, nici sa ajung sa aud vreodata cea mai cretina scuza "eram beat, n-am stiut ce fac". ce sa o mai lungesc... e nu!
prostii.... eee aici treaba e putin mai complicata. am intalnit prosti si prosti. daca nu sunt si rai, sunt inofensivi. dar am intalnit si oameni cu o inteligenta sclipitoare si socant de idioti in acelasi timp! astia devin periculosi. pentru mine inteligenta care nu e dublata de intelepciune tinde sa valoreze tot cam cat prostia... asa ca... avand in vedere ca intelepti nu gasesti chiar pe toate drumurile, am toate sansele sa accept, cu o privire condescendenta, un (mai mult sau mai putin) prost.
impotentii. n-as vrea sa dezvolt subiectul. si totusi... :) initial eu compatimeam oamenii astia, dar am ajuns la concluzia ca in ziua de astazi, cand exista atatea si atatea tratamente, este inadmisibil sa fii impotent! ramai asa doar daca esti prea mandru sa admiti ca ai o problema si sa incerci sa ti-o rezolvi sau esti prea plin de tine si ai impresia ca suma calitatilor tale, culminand cu maiestria folosirii "celui mai puternic muschi din corp", compenseaza peste masura micile lipsuri. a-a! nu prea. concluzia ar fi ca daca (inca) esti impotent, atunci ai si grave probleme de caracter, deci nu, nu te-as vrea langa mine!
si au ramas lenesii... pe-astia ii inteleg cel mai bine, ca si eu am momente de maxima lene, numita eufemistic comoditate, in care as da orice sa fiu la mama acasa din nou si sa nu trebuiasca sa misc un deget. ii inteleg, dar nu ma dau in vand dupa ei. nu-mi plac, nu-s o bucurie la casa omului, probabil ca nervii mei ar fi puternic incercati de un specimen din categoria asta, dar, dupa principiul "raul cel mai mic", ei bine, eu as alege lenesul!
viziune: "draga irina, ia zi, cum e sotul tau? - oh, well... e lenes si cam prost. da' nu bea, nu merge la femei si ma ... de ma rupe. i'm sooo happy!" :)
hai fetelor, ganditi-va acum, voi ce ati alege?
primul lucru pe care l-am remarcat la enumerarea din articolul respectiv a fost ca e prea scurta. in opinia autoarei, defectele MAJORE ale barbatilor sunt doar 5, dupa care defineste urmatoarele tipologii: "spritangii", lenesii, prostii, impotentii si afemeiatii. hai sa fac abstractie de o duzina de alte defecte maaaaaaaaaaaaaaari pe care le-as adauga eu pe lista si sa ma rezum sa analizez perspectiva deja deschisa.
exclud din start afemeiatii. nici macar nu stau sa comentez. nu le-as face nimic, doar i-as ocoli, daca ar fi atat de draguti incat sa ma anunte de la inceput ca au acesta mica, infima, insignifianta problemuta. e atat de mica incat nu considera niciunul sa aminteasca despre ea. mie mi-ar placea ca astia sa aiba un miros specific sau un girofar in frunte, ceva care sa-mi semnalizeze rapid ca e rost de fugit si mancat pamantul simultan.
spritangii - nu. n-am chef nici sa-mi petrec timpul singura, pentru ca el e la baute cu prietenii, nici sa ajung sa aud vreodata cea mai cretina scuza "eram beat, n-am stiut ce fac". ce sa o mai lungesc... e nu!
prostii.... eee aici treaba e putin mai complicata. am intalnit prosti si prosti. daca nu sunt si rai, sunt inofensivi. dar am intalnit si oameni cu o inteligenta sclipitoare si socant de idioti in acelasi timp! astia devin periculosi. pentru mine inteligenta care nu e dublata de intelepciune tinde sa valoreze tot cam cat prostia... asa ca... avand in vedere ca intelepti nu gasesti chiar pe toate drumurile, am toate sansele sa accept, cu o privire condescendenta, un (mai mult sau mai putin) prost.
impotentii. n-as vrea sa dezvolt subiectul. si totusi... :) initial eu compatimeam oamenii astia, dar am ajuns la concluzia ca in ziua de astazi, cand exista atatea si atatea tratamente, este inadmisibil sa fii impotent! ramai asa doar daca esti prea mandru sa admiti ca ai o problema si sa incerci sa ti-o rezolvi sau esti prea plin de tine si ai impresia ca suma calitatilor tale, culminand cu maiestria folosirii "celui mai puternic muschi din corp", compenseaza peste masura micile lipsuri. a-a! nu prea. concluzia ar fi ca daca (inca) esti impotent, atunci ai si grave probleme de caracter, deci nu, nu te-as vrea langa mine!
si au ramas lenesii... pe-astia ii inteleg cel mai bine, ca si eu am momente de maxima lene, numita eufemistic comoditate, in care as da orice sa fiu la mama acasa din nou si sa nu trebuiasca sa misc un deget. ii inteleg, dar nu ma dau in vand dupa ei. nu-mi plac, nu-s o bucurie la casa omului, probabil ca nervii mei ar fi puternic incercati de un specimen din categoria asta, dar, dupa principiul "raul cel mai mic", ei bine, eu as alege lenesul!
viziune: "draga irina, ia zi, cum e sotul tau? - oh, well... e lenes si cam prost. da' nu bea, nu merge la femei si ma ... de ma rupe. i'm sooo happy!" :)
hai fetelor, ganditi-va acum, voi ce ati alege?
marți, 4 noiembrie 2008
another sweet november
imi zice verow sa scriu despre Sweet november. stiti toti filmul. eu l-am vazut de cateva ori. m-am indragostit de sara, cu hainele ei aruncate fara noima, colorata ca toamna, palida dar vie, alergand pe plaja, zambind tuturor, transformand moartea in iubire si iubirea in nebunie. in fiecare an, in luna noiembrie o regasesc pe sara. si pe mine in ea.
plang de fiecare data, fara exceptie. prima data am plans doar la sfarsit; eram tanara si fericita, eram iubita si nu recunosteam in film alta tristete decat pe cea a mortii. in ultimii ani plang de pe la inceputul filmului, continui in 2-3 reprize pe la mijloc si apoi in ritm sustinut pana la final. dar nu mai plang de tristete.
in toata povestea asta tragica, eu vad frumosul. de fapt, ca in orice poveste de iubire, daca judeci dupa final, esuezi in regret sau melancolie, dar daca ii vezi sublimul existentei in timp, te umpli de substanta ei si zambesti.
ce ma fascineaza pe mine in Sweet november este abandonul personajului masculin in fata unei lumi pe care nu o intelege si pe care toate forurile ratiunii sale o resping, din iubire. ma atrage ceea ce nu am avut niciodata, evident. ma atrage de fapt, cred eu, propriul meu vis de a-mi imparti lumea cu un om care sa rezite impulsului de a respinge ceea ce i se pare ciudat. care sa ma iubeasca atat-de-tare.
Sweet November este iubirea careia nu i te poti opune, e atractia inconstienta catre ceea ce te implineste, desi e tocmai ceea ce constient respingi. e iubirea invingatoare. sara moare, dar el a ajuns sa Traiasca. cu T. cum spuneam eu prin teoriile mele din anul 1 de facultate... a Trai inseamna "a simti".
ma gandeam ca anul asta sa nu-l mai vad. nu stiu sigur de ce... vreau sa traiesc un sweet november! sunt geloasa pe sara.
plang de fiecare data, fara exceptie. prima data am plans doar la sfarsit; eram tanara si fericita, eram iubita si nu recunosteam in film alta tristete decat pe cea a mortii. in ultimii ani plang de pe la inceputul filmului, continui in 2-3 reprize pe la mijloc si apoi in ritm sustinut pana la final. dar nu mai plang de tristete.
in toata povestea asta tragica, eu vad frumosul. de fapt, ca in orice poveste de iubire, daca judeci dupa final, esuezi in regret sau melancolie, dar daca ii vezi sublimul existentei in timp, te umpli de substanta ei si zambesti.
ce ma fascineaza pe mine in Sweet november este abandonul personajului masculin in fata unei lumi pe care nu o intelege si pe care toate forurile ratiunii sale o resping, din iubire. ma atrage ceea ce nu am avut niciodata, evident. ma atrage de fapt, cred eu, propriul meu vis de a-mi imparti lumea cu un om care sa rezite impulsului de a respinge ceea ce i se pare ciudat. care sa ma iubeasca atat-de-tare.
Sweet November este iubirea careia nu i te poti opune, e atractia inconstienta catre ceea ce te implineste, desi e tocmai ceea ce constient respingi. e iubirea invingatoare. sara moare, dar el a ajuns sa Traiasca. cu T. cum spuneam eu prin teoriile mele din anul 1 de facultate... a Trai inseamna "a simti".
ma gandeam ca anul asta sa nu-l mai vad. nu stiu sigur de ce... vreau sa traiesc un sweet november! sunt geloasa pe sara.
luni, 3 noiembrie 2008
pana cand maine ne vom desparti
voiam sa scriu despre sweet november.
n-am mai apucat, pentru ca m-a lovit un acru de care nu cred ca voi scapa foarte repede. stau jos? stau jos. zi. si urmeaza vestea. sunt socata. nu pot nu pot nu pot sa cred asa ceva.
ii priveam cu admiratie - doi tineri frumosi, care se iubeau, erau tandri, se priveau cu drag, se tineau de mana, s-au indragostit si au decis ca vor sa ramana impreuna vesnic. s-au mutat impreuna din prima zi, au avut o nunta frumoasa dupa cateva luni.
mi-e sila sa povestesc mai departe.
"mi-a fost rusine sa nu ma mai marit, dupa ce anuntasem pe toata lumea ca am nunta"
plus o caruta de bani stransi la fericitul eveniment, pentru care doamna soacra mica si-a impins fata sa faca totusi nunta, ca nu-i bai sa divortezi apoi, daca iti castigi prin asta admirabilul statut de femeie cu bani. divortata, dar cu bani!
se pare ca dragostea se curmase brusc cand tanara mireasa, deja logodita la biserica cu barbatul visurilor ei, a constatat ca performantele sexuale ale acestuia nu se inaltau. la nivel asteptarilor, evident. suficient cat sa nu-l mai vrea pentru totdeauna, dar acceptabil de suportat cateva luni pana se va strange darul la nunta.
si probabil ca a socotit domnisoara intreprinzatoare ca darul va fi proportional cu dragostea afisata, de a jucat un teatru demn de aplauze, daca nu ar trezi de fapt repulsie.
ce ti-e acolo, un juramant mic in Biserica? ce mare lucru? ce mai e in ziua de azi o casatorie? un act amarat care asa cum se face se si desface, si top! esti din nou pe piata, proaspata ca o zambiluta si dornica sa cunosti inca o mare dragoste a vietii tale cu care sa reciti juraminte la altar.
nu mai zic nimic.
n-am mai apucat, pentru ca m-a lovit un acru de care nu cred ca voi scapa foarte repede. stau jos? stau jos. zi. si urmeaza vestea. sunt socata. nu pot nu pot nu pot sa cred asa ceva.
ii priveam cu admiratie - doi tineri frumosi, care se iubeau, erau tandri, se priveau cu drag, se tineau de mana, s-au indragostit si au decis ca vor sa ramana impreuna vesnic. s-au mutat impreuna din prima zi, au avut o nunta frumoasa dupa cateva luni.
mi-e sila sa povestesc mai departe.
"mi-a fost rusine sa nu ma mai marit, dupa ce anuntasem pe toata lumea ca am nunta"
plus o caruta de bani stransi la fericitul eveniment, pentru care doamna soacra mica si-a impins fata sa faca totusi nunta, ca nu-i bai sa divortezi apoi, daca iti castigi prin asta admirabilul statut de femeie cu bani. divortata, dar cu bani!
se pare ca dragostea se curmase brusc cand tanara mireasa, deja logodita la biserica cu barbatul visurilor ei, a constatat ca performantele sexuale ale acestuia nu se inaltau. la nivel asteptarilor, evident. suficient cat sa nu-l mai vrea pentru totdeauna, dar acceptabil de suportat cateva luni pana se va strange darul la nunta.
si probabil ca a socotit domnisoara intreprinzatoare ca darul va fi proportional cu dragostea afisata, de a jucat un teatru demn de aplauze, daca nu ar trezi de fapt repulsie.
ce ti-e acolo, un juramant mic in Biserica? ce mare lucru? ce mai e in ziua de azi o casatorie? un act amarat care asa cum se face se si desface, si top! esti din nou pe piata, proaspata ca o zambiluta si dornica sa cunosti inca o mare dragoste a vietii tale cu care sa reciti juraminte la altar.
nu mai zic nimic.
vineri, 24 octombrie 2008
lucruri normale...
uite cum se termina si octombrie... nu sunt deloc de acord cu mirosul asta de iarna pe care il simt in fiecare seara. nu sunt de acord nici cu frunzele care aleg sa cada - mi se pare un egoism cras jocul lor de-a zburatul prin aer, cand lasa in urma un copac chel, deprimat si resemnat. inainte imi placeau frunzele astea colorate, pana sa ma izbeasca golul pe care il lasa in urma lor nepasatoare; acum stramb din nas cand le vad si ma uit in jos ca sa nu mai vad pomii despuiati. mi se face si mai frig.
n-am facut prea multe luna asta. nici macar revelatii n-am prea avut. am trait si eu ca un om normal. nu stiu daca asta e o veste buna, pentru ca incep sa ma plictisesc. ma intreb daca oamenii normali se plictisesc de normalitate. sper ca da, pentru ca altfel tocmai s-ar dovedi ca sunt anormala.
am fost sa aleg un inel de logodna pentru iubita prietenului meu si am realizat ca niciodata nu mi-am pus problema "cum as vrea sa fie inelul meu de logodna"... ca sa intru si eu in randul femeilor nor-ma-le am decis ca trebuie sa stiu macar atat lucru, asa ca de acum inainte, daca ma intreaba cineva, am raspunsul pregatit - clasic. :) credeam ca am scapat si de problema asta si am inchis subiectul logodnei cand...
intr-o noapte, stand rastignita pe burduful dintre vagoanele metroului, mi-a venit din senin ideea asta: mi-ar placea sa fiu ceruta in casatorie in metrou! noaptea. metroul este un loc foarte romantic cand e gol. iubitul obligatoriu in genunchi. fara trandafiri, petale, asternuturi de satin si lumanarele parfumate. si cred ca ar fi iarna, ca sa vedem la capatul scarilor rulante pe care le urcam alergand, luminitele de pe bulevard.
n-am facut prea multe luna asta. nici macar revelatii n-am prea avut. am trait si eu ca un om normal. nu stiu daca asta e o veste buna, pentru ca incep sa ma plictisesc. ma intreb daca oamenii normali se plictisesc de normalitate. sper ca da, pentru ca altfel tocmai s-ar dovedi ca sunt anormala.
am fost sa aleg un inel de logodna pentru iubita prietenului meu si am realizat ca niciodata nu mi-am pus problema "cum as vrea sa fie inelul meu de logodna"... ca sa intru si eu in randul femeilor nor-ma-le am decis ca trebuie sa stiu macar atat lucru, asa ca de acum inainte, daca ma intreaba cineva, am raspunsul pregatit - clasic. :) credeam ca am scapat si de problema asta si am inchis subiectul logodnei cand...
intr-o noapte, stand rastignita pe burduful dintre vagoanele metroului, mi-a venit din senin ideea asta: mi-ar placea sa fiu ceruta in casatorie in metrou! noaptea. metroul este un loc foarte romantic cand e gol. iubitul obligatoriu in genunchi. fara trandafiri, petale, asternuturi de satin si lumanarele parfumate. si cred ca ar fi iarna, ca sa vedem la capatul scarilor rulante pe care le urcam alergand, luminitele de pe bulevard.
sâmbătă, 4 octombrie 2008
sfarsit in rate
ieri am trait un moment de panica. scurt. cateva secunde am simtit o teama ascutita ca o lance infipta in stomac. teama de fericire.
mi-am dat seama ca am depasit tot ce a fost greu, dupa ce in sfarsit saptamana trecuta am avut si confirmarea pe care am asteptat-o atata vreme ca sa pot merge linistita mai departe, iar acum nu-mi ramane decat un pas de facut ca sa fiu din nou fericita. mi-a fost teama sa-l fac.
tin minte ca acum cativa ani am mai trait senzatia asta. eram pe punctul de a ma indragosti atunci, eram incantata, entuziasmata de tot si de el, si totusi aveam momente cand ma durea ingrozitor trecutul pe care trebuia sa il las in urma. ma durea ca voi fi fericita cu altcineva. se pare ca asta e pretul pe care trebuie sa-l platesc pentru fericire - sa abandonez trecutul. stii cum o simt? ca si cand mi-as freca puternic cu smirghel peretii sufletului ca sa te razuiesc de pe ei. nici nu mai stiu daca ai crescut acolo sau te-ai nascut chiar din zid, ca un muschi de pamant; cum am permis, de ce n-am fost atenta? cu ce morfina sa ma ametesc acum ca sa suport sa te smulg din mine? trecutul meu.. mi-e mila sa te adandonez. fara mine nu mai esti nimic. vei disparea. ma simt atat de vinovata! eu sa fiu fericita si tu sa dispari...
e ultima faza a despartitii. orice rupere, in viata mea, se consuma in trei momente. momentul despartirii, in care ma doare ca ma abandonezi, momentul in care aflu ca esti cu alta, in care ma sfasie ca m-ai uitat si momentul in care o iau de la inceput, in care ma doare al naibii ca o voi face fara tine.
mi-am dat seama ca am depasit tot ce a fost greu, dupa ce in sfarsit saptamana trecuta am avut si confirmarea pe care am asteptat-o atata vreme ca sa pot merge linistita mai departe, iar acum nu-mi ramane decat un pas de facut ca sa fiu din nou fericita. mi-a fost teama sa-l fac.
tin minte ca acum cativa ani am mai trait senzatia asta. eram pe punctul de a ma indragosti atunci, eram incantata, entuziasmata de tot si de el, si totusi aveam momente cand ma durea ingrozitor trecutul pe care trebuia sa il las in urma. ma durea ca voi fi fericita cu altcineva. se pare ca asta e pretul pe care trebuie sa-l platesc pentru fericire - sa abandonez trecutul. stii cum o simt? ca si cand mi-as freca puternic cu smirghel peretii sufletului ca sa te razuiesc de pe ei. nici nu mai stiu daca ai crescut acolo sau te-ai nascut chiar din zid, ca un muschi de pamant; cum am permis, de ce n-am fost atenta? cu ce morfina sa ma ametesc acum ca sa suport sa te smulg din mine? trecutul meu.. mi-e mila sa te adandonez. fara mine nu mai esti nimic. vei disparea. ma simt atat de vinovata! eu sa fiu fericita si tu sa dispari...
e ultima faza a despartitii. orice rupere, in viata mea, se consuma in trei momente. momentul despartirii, in care ma doare ca ma abandonezi, momentul in care aflu ca esti cu alta, in care ma sfasie ca m-ai uitat si momentul in care o iau de la inceput, in care ma doare al naibii ca o voi face fara tine.
luni, 29 septembrie 2008
week-end de viata
Week-end-ul asta vreau sa-l povestesc. Nu stiu de ce, nu ca s-ar fi intamplat ceva deosebit, imi vine sa scriu despre frumusetea zilelor ce tocmai au trecut.
Am debutat spectaculos vineri seara cu un bocet in torente si vorbe deloc blande la adresa propriei mele persoane, pe buna dreptate. Am fost atat de proasta incat mi-am meritat din plin
Am uitat si de mama plansului cand l-am revazut pe Perrito. Catelul meu martian, primit cadou acum 3 ani in spania, pe care il iubesc eu muuuult de tot si care imi fusese rapit intr-o eroare la facutul bagajelor de prietena mea, acum era inapoi! Moale si prostut, cu gatul putin subrezit, dar la fel de blajin si jucaus, Perrito mi-a sarit in brate. Se vedea de la 5 poste ca si el m-a recunoscut si ca i-a fost dor de mine cum mi-a fost si mie de el. Ne-am mirosit reciproc cateva minute, ne-am adulmecat, eu mi-am dat seama ca a petrecut ceva vreme pe fundul vreunei valize, iar el imediat s-a prins ca am plans. Daca isi aminteste bine ultimele momente petrecute in casa asta – nu poate uita aruncatul dupa canapea si agatatul pe lustra- poate intui si din ce cauza plangeam. Doar pentru asta i-ar placea sa fie si el un catel normal: sa-l poata pedepsi cu o muscatura pe vinovat. Dar cateii martieni nu au gura. Of! Ei, mai Perrito, nu-i nimic. Si nimeni vinovat. De data asta nu pot acuza pe nimeni; singurica mi-am cautat-o. Mai bine hai sa ne jucam. Mi-a fost asa dor de tine!
Am dormit perfect, constienta in fiecare minut de prezenta lui langa mine pe perna. M-am trezit asa cum imi place sa ma trezesc sambata dimineata, bucuroasa ca traiesc si ca urmeaza o zi intreaga in care sa ma bucur de lucrul asta. Doar lapte la micul dejun pentru ca inca nu m-am refacut complet dupa toxinfectia de acum cateva zile. In plus, din bocitul de aseara m-am mai ales si cu bube noi, cele mai interesante dupa parerea mea fiind cele de pe glezne, de care sunt absolut incantata pentru ca nu am mai vazut niciodata asa ceva. Si eu chiar am vazut ceva bube la viata mea!
Imi place la nebunie toamna pentru ca, printre altele, imi da senzatia ca e voie sa ma imbrac cum vreau, neglijent, fara nicio noima, cam cum zboara frunzele, iar dimineata asta e o toamna perfecta. Mi-am pus niste blugi care imi arata fundul cat o betoniera, am sarit peste sutien pentru ca n-am chef sa mai incerc sa salvez aparentele, mi-am aruncat o bluza roz turbat, o esarfa la gat si am plecat la shopping!
4 ore in Ikea au trecut fara sa ma prind ca mai exista si timp pe lumea asta. Decorarea casei e un lucru la care visez de cand ma stiu, si ma stiu de ceva timp, iar acum traiam, secunda cu secunda, bucuria alegerii fiecarui obiect pe care il vedeam in camera mea, intr-o senzatie de implinire si impacare cu propria viata pe care nu am mai avut-o de ani de zile. Am depasit surprinzator de usor socul de la casa cand am auzit cat trebuie sa platesc. Slava Domnului ca am bani. Ce sa fac cu ei, daca nu sa ii dau pe lucrurile care ma fac fericita?
Am iesit in parcare topaind sub cateva picaturi mari de ploaie, desi ma
Hai putin si-n Brico Store. Ne-am ales o mocheta, am comandat-o, am asteptat vreo juma’ de ora un nene care ne-a facut un calcul si ne-a dat un bon cu care sa mergem la casa sa platim inainte sa ne taie mocheta. Cand am vazut suma, muuuult peste estimarile noastre inteligente, am decis sa dosim bonul pe vreun raft si sa o taiam din locul locul ala. In hohote de ras. Care s-au stins treptat, desi mai apareau razlet, prostesti, cand ne-am dat seama ca nu mai gasim masina in parcare. Pentru ca sectiunea H Feeria e mai multe! De diferite culori. Dar noi nu stiam asta…
Am fost totusi sa cumparam si covor, cu ultimii bani, apoi acasa si da-i si decoreaza. Aveam energie sa decorez 14 case daca ar fi fost nevoie, desi piciorul cu bube pe gleza intre timp se si umflase si arata intr-un fel.
Ce zi frumoasa. Ar fi pacat sa se termine. Asa ca dupa o baie si o gateala rapida am plecat putin si pe la disco. Pana pe la 5 dimineata. Cu piciorul meu vaduvit complet de vreo urma de gratie, am topait pe tocuri toata noaptea pe o muzica departe de gusturile mele ceva mai putin familiarizate cu minimal-ul. Dar dispozitia si compania fac totul, asa ca m-am distrat foarte tare.
Duminica… prima dimineata in casa mea redecorata. Chef de rasfat. Un peeling, cateva masti, o baie buna, uleiuri alea alea… leneveala, un film si apoi cateva pagini de lectura la lumina noii mele veioze… duminica.
Nimic deosebit. Un simplu week-end, dar care mi-a dat ocazia sa imi dau seama ca traiesc exact viata pe care mi-ar placea sa o traiesc. Realizez ca tot ce-am asteptat pana acum s-a transformat in minunea bucuriei de a-ti trai micile vise, iar tot ceea ce inca nu s-a implinit nu e decat “anticipatie” pentru alte multe si multe bucurii ce urmeaza sa le traiesc.
joi, 25 septembrie 2008
vesti
Mi-au crescut unghiile.
Fara nicio legatura cu tine.
Mi se usuca buzele si ar vrea sa crape
imaginea ta in oglinda.
Ochiul drept inca imi lacrimeaza;
Mereu in acelasi loc -
metrul din rascrucea unde ma opresc
sa-i dau timp sa cuprinda
Si stanga
Si dreapta
Impartindu-ma intre tine si
El.
duminică, 21 septembrie 2008
nimic diferit
doar cuvintele zboara, alunecoase ca niste pesti,
pe cerul negru al gurii tale.
see... your world is just a word.
si nu, nu tot romanul s-a nascut poet.
pe cerul negru al gurii tale.
see... your world is just a word.
si nu, nu tot romanul s-a nascut poet.
luni, 15 septembrie 2008
zic eu..
cred ca orice lucru cu care te obisnuiesti iti da putere; pentru ca e un lucru de care te temi in minus.
razbunare de toamna
Nu mi-aduc aminte sa mai fi fost vreodata atat de fericita pe ploaie. Ploaie mohorata de toamna mohorata, cu frig si vant si tot ce trebuie sa devin eu insami mohorata. Iar eu debordez de viata! Sa fie noaptea care tocmai a trecut, pe care am petrecut-o intr-un somn atat de dulce, imbratisata de cearsafuri albastre ca de un iubit purpuriu? Sa fie duminica linistita si calduta ca senzatia pe care am simtit-o dimineata in Biserica in sarbatoare? Ce sa fie? Sa fiu eu? Sa fie doar faptul ca ma amuza? Jocul ocul cul cu (e)l - nimic cool totusi; mai degraba cold. Sau poate faptul ca mi se pare ca retraiesc o vreme traita, pe care o cunosc atat de bine incat acum imi permit sa ma joc cu lucrurile care alta data imi dadeau fiori… ce bine e sa nu te temi… Ma simt bine. Sa fie faptul ca am baut un ceai care se cheama vis de iarna? :) ce nume frumos pentru ceai baut toamna!
Sa tot fie… toate astea si un ceva mai mult.
Stiu secretul, dar mi-e un pic rusine sa-l recunosc. Sa admit ca de fapt ceea ce ma bucura e necazul alteia. Ma bucura toamna asta rece si taioasa doar pentru ca a stricat toamna aia dureros de frumoasa, mult prea frumoasa pentru puterea mea de a-i suporta frumusetea. Primele doua saptamani i le-am petrecut cu greu, ravasita intre sentimente prea puternice ca sa le inteleg, infiorata de mirosuri de vie coapta, plutind in aer dulceag de
Plin, in viata mea goala. Cum sa nu fiu invidioasa?
Cum sa nu ma doara cand traiesc cea mai intensa toamna din viata mea si nu am cu cine sa o impart?
Mai bine sa ploua! Ploaia se traieste pe cont-propriu.
Vi se pare ca am incheiat trist? Si mie…
miercuri, 10 septembrie 2008
o parere apasa pe clanta
zicea nichita
" Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi"
ceea ce ma face sa ma gandesc...
" Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi"
ceea ce ma face sa ma gandesc...
marți, 9 septembrie 2008
mesaje-n zbor
te vad cum agiti frunzele si-mi pare rau ca nu sunt una. si bradul se indoaie sub tine. eu ma inclin. vad tiglele rosii ale casei de vizavi si ma gandesc ca e de ajuns sa fac doar un pas ca sa ajung pe acoperisul pe care te alinti tu. o sa tin mainile intinse in lateral; n-am cum sa cad. tu stii ca vin spre tine si o sa ma ajuti, o sa ma prinzi, o sa-mi sufli in aripi. pentru ca si tu ma vrei. ma astepti pe acoperis.
nu mi-ai spus niciodata ca pentru mine esti de fapt.
ti-a fost teama sa nu te resping.
asa ca m-ai sedus de la distanta, invartindu-te cu frunzele, pentru ca stii ca iubesc sa ametesc de verde, indoind bradul, ca sa-ti admir puterea si sa ma visez creanga - franta sub bratul tau, cantand un cantec straniu care ma cheama ca soaptele ielelor... aducandu-mi mirosuri.
mirosuri.
mirosuri in dar.
in toate frunzele cu care te joci ma cauti pe mine, acum am inteles.
te simt in toate. stiu ca ma astepti si ca imi apartii. daca tiglele nu se vor sparge sub pasii mei grei, voi fi a ta.
nu ma lasa sa cad. poarta-ma oriunde, vantul noptilor mele de dor.
nu mi-ai spus niciodata ca pentru mine esti de fapt.
ti-a fost teama sa nu te resping.
asa ca m-ai sedus de la distanta, invartindu-te cu frunzele, pentru ca stii ca iubesc sa ametesc de verde, indoind bradul, ca sa-ti admir puterea si sa ma visez creanga - franta sub bratul tau, cantand un cantec straniu care ma cheama ca soaptele ielelor... aducandu-mi mirosuri.
mirosuri.
mirosuri in dar.
in toate frunzele cu care te joci ma cauti pe mine, acum am inteles.
te simt in toate. stiu ca ma astepti si ca imi apartii. daca tiglele nu se vor sparge sub pasii mei grei, voi fi a ta.
nu ma lasa sa cad. poarta-ma oriunde, vantul noptilor mele de dor.
vineri, 5 septembrie 2008
intelepciune
Le-am citit de atatea ori; de cate ori le recitesc am impresia ca le stiu; de cate ori ma opresc, imi dau seama ca le uit. trebuie sa ma opresc mai des si sa-mi amintesc. de aceea, transcriu aici cuvintele lui Paler. Avem timp.
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute.
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot
altii mai bine sa faca,
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor,
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde;
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand
trebuie,
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta,
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand.
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii
iertat de altii;
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe
in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul,
Ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede.
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
Am invatat...
lectii simple
Octavian Paler - Interviu cu Dumnezeu
-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp... am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.
-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna...
joi, 4 septembrie 2008
autodictare
- Uite, iar nu ma primesti! Iar iti scrie sub sprancene ca nu ai loc pentru mine…
- Nu acolo trebuie sa citesti. Vezi, aici gresesti tu, crezi ca
- Imi place parfumul tau
- Care dintre ele? Am trei
- Cel pe care il respir dimineata de pe umerii tai.
- Am doi. Ii vrei?
- Da. Vreau sa-i tin in pumni ca pe un fulg de papadie.
- Ia-i. Ai grija de ei; fa-i tu mai buni.
- Sunt buni.
- Nu, pentru tine trebuie sa fie si mai buni. Tu esti atat de bun!
- Melodia asta iti place tie…
- Inchide geamurile. Sa pastram pentru noi toata muzica.
- Traversam lumea intr-o capsula. In loc de aer e muzica. Am ajuns la 160 – iti e frica?
- Vreau sa zbor.
- Oare daca deschidem umbrela ne inaltam?
- Nu stiu. Azi e doar noapte;
- Crezi ca e iubire?
- Nu. E doar un vis.
- Deci am avut dreptate. Uite, iar nu ma primesti!
vineri, 29 august 2008
in dar
Am citit in Jurnalul National de ieri.
La 4 ani a compus prima poezie. Acum are 7. Si niste ochi in care vezi toata copilaria. Scrie versuri albe; poezii scurte si pline.
La 4 ani a compus prima poezie. Acum are 7. Si niste ochi in care vezi toata copilaria. Scrie versuri albe; poezii scurte si pline.
"Iarna mea/ Te iubesc/ Nu ştiu ce să fac/ Dar ştiu unde să merg/ Flori dalbe au căzut pe jos."
"Ochii blînzi/ Pielea-ntristată/ O, nu se poate!/ Îmi aduc de cineva aminte/ Icoană de înger…"
"Dacă noi sîntem mai răi/ O să plece viitorul/ Şi nu o să mai avem/ Nici viitor, nici nimic" sau "Dacă vrei să fii cineva poţi fi, şi dacă vrei / Poţi să fii şi tot ce şi-au imaginat alţi copii"
"Vă imaginaţi vreodată/ Cum e să fii un anotimp?/ Să fii pictor renumit/ Să fii unul dintre cei patru pictori/ şi să fii magician/ şi să faci să se mişte pictura?/ E o minune!" (Pictorii magicieni, 06.01.2008).
Ria, fetiţa fulg – povestea unei fetite care nu şi-a ascultat mama, a ieşit din casă şi… "acum ai devenit o picătură de apă/ Acum ai devenit un fulg/ şi îi spui vîntului/ să te ducă la Soare…"
"Sufletul este în spatele inimii/ şi vorbesc/ Dar în ultima vreme se poartă mai ciudat/ Parcă ascund ceva/ Nu ştiu ce au, dar nu mă bag în vorba lor / şi ascult şi fac linişte/ Dar nu ştiu de ce/ Vor să fac linişte?" (Sufletul şi inima – 05.06.2007)
Il cheama Marcu. Da, ca pe evanghelist.
Multă lume îl întreabă pe Marcu ce îl inspiră. "Nimic", răspunde el candid. "Nu mă inspiră nimic. Le ştiu."
Daca ar fi fost mai mare s-ar fi spus despre el ca are talent. Eu una nu as putea vorbi despre talent la un copil de 4 ani... poate daca era vorba despre desen sau muzica... dar cuvintele atat de profunde pe care le ofera din senin nu pot fi relationate cu talentul. E altceva.
Nu ma indoiesc ca oamenii ar fi in stare sa gaseasca tot felul de variante de explicatii; poate l-ar supune la studii, l-ar baga sub microscop si ar ajunge la concluzia ca are 3 celule in plus, creierul mai gri sau un nerv mai noduros. si ar rasufla usurati ca exista o "explicatie stiintifica".
Copilul stie insa care e adevarul.
Nu ma indoiesc ca oamenii ar fi in stare sa gaseasca tot felul de variante de explicatii; poate l-ar supune la studii, l-ar baga sub microscop si ar ajunge la concluzia ca are 3 celule in plus, creierul mai gri sau un nerv mai noduros. si ar rasufla usurati ca exista o "explicatie stiintifica".
Copilul stie insa care e adevarul.
"L-am întrebat odată, cînd era mic (în martie 2006 – n.r.) de unde-i vin versurile "povesteste mama lui, Anca Şerbănuţă "şi mi-a dat o explicaţie care m-a lăsat fără răspuns": "Căsătoria este o zi specială pentru părinţi", s-a pornit el, "şi de sus, din cer, vine o lumină întîi la mami în burtică, apoi se transmite la mine şi se transformă în vers de poezie".
"Dar nu toţi copiii spun poezii!", i-am răspuns eu.
"Păi da, dar nici pentru toţi părinţii căsătoria nu e o zi sfîntă. Unii copii sînt buni la joacă, eu am cîştigat la vers de poezie. Copiii văd lumina care vine de la biserică, să ştii de la mine asta!!!!! Eu cînd spun poezia simt lumina."
:)
Nu talent, ci har are acest copil. Iar eu cred ca e un dar pentru parintii lui, care probabil ca au trait ziua casatoriei lor ca pe o adevarata taina, asa cum a lasat Dumnezeu.
Nu talent, ci har are acest copil. Iar eu cred ca e un dar pentru parintii lui, care probabil ca au trait ziua casatoriei lor ca pe o adevarata taina, asa cum a lasat Dumnezeu.
miercuri, 27 august 2008
exercitiu de imaginatie
aseara am constatat ca am inceput sa ajung acasa odata cu apusul soarelui. am trecut sa-mi iau ceva de mancare. sunt singura acasa, nu am nimic de mancare, dar pot sa-mi fac ce vreau. am senzatia ca sunt stapana, ca sunt "om mare". ma vad la trecerea de pietoni, cu doua sacose intr-o mana si un aer grav pe figura. da, clar, ma simt om mare. femeie.
e aproape 7. ma intreb daca la ora asta iubitul meu ar trebui sa fie acasa. am decis ca nu. eu ajung prima, el de obicei lucreaza pana pe la 8. deci il astept. cu siguranta voi avea eu cate ceva de facut prin casa pana vine el.
ce senzatie ciudata! imi place.
intru in casa. casa noatra. (?!?!) fac abstractie de colega mea de apartament care gateste o salata de beuf. azi nu o vad, nu are loc in jocul meu. dar miroul il pastrez - imi imaginez ca eu gatesc. ceva rapid, pentru iubitul meu. mie nu mi-e foame; mi-e pofta de cereale cu lapte.
cuprinsa de minunatia acestor lucruri marunte care dintr-o data mi se par fermecatoare, pentru ca sunt parte din viata noastra, imi torn tacticos cereale in castron, deschid frigiderul si scot cutia de lapte. mai avea putin. l-am scurs pana la ultima picatura si n-am reusit sa acopar macar cerealele. am ramas fara lapte!
pun mana pe telefon. "iubitu', in drum spre casa opreste-te si tu si ia o cutie cu lapte, ca s-a terminat. si vino mai repede, ca mi-e dor de tine!"
ma uit in jur. mi-e asa draga casuta asta! miroase frumos, perdelele sunt colorate... deschid muzica si ma horatasc sa calc niste rufe. activitati casnice! sunt mandra de alegerea pe care am facut-o in privinta balsamului de rufe. dupa un an in care am mirosit a bebelusi, m-am gandit sa incerc altceva si sunt bucuroasa ca imi place Cocolino. Calc haine si dansez pe muzica mea spaniola, grabita sa termin inainte sa inceapa Joey.
Il iubesc pe Joey! Imi pregatesc un castron cu pepene galben si ma cocot in pat cu zambetul larg pregatit deja pentru un nou episod de ras. Vai, ce drag imi e Joey! Frumusel si prostovan, sensibil, naiv si incapabil de rautate. Ma intreb ce ar zice iubitul meu daca ar sti de pasiunea mea... S-ar bosumfla in joaca, dar ar zambi in sinea lui. Da.
E 9.30 si abia acum ma anunta dragul de el ca iese in oras cu niste colegi si ajunge tarziu. "Bine, iubitule meu. Sa ma trezesti cand ajungi."
Ma rasfat la dus, apoi in cearsaf, dau din picioare ca pe bicicleta, ca sa profit ca am tot patul la dispozitie. Las geamul deschis sa ma adie vantul.
Pe la 1 noaptea l-am simtit cand s-a bagat langa mine in pat. M-a pupat usor, sa nu ma trezeasca, iar eu m-am lipit imediat de el, linistita, si am adormit din nou.
Azi am citit pe blogul Liei povestea parintilor ei si mi-a placut atat de tare ca mi-au dat lacrimile. Vreau si eu!
Cred ca am devenit femeie. :)
e aproape 7. ma intreb daca la ora asta iubitul meu ar trebui sa fie acasa. am decis ca nu. eu ajung prima, el de obicei lucreaza pana pe la 8. deci il astept. cu siguranta voi avea eu cate ceva de facut prin casa pana vine el.
ce senzatie ciudata! imi place.
intru in casa. casa noatra. (?!?!) fac abstractie de colega mea de apartament care gateste o salata de beuf. azi nu o vad, nu are loc in jocul meu. dar miroul il pastrez - imi imaginez ca eu gatesc. ceva rapid, pentru iubitul meu. mie nu mi-e foame; mi-e pofta de cereale cu lapte.
cuprinsa de minunatia acestor lucruri marunte care dintr-o data mi se par fermecatoare, pentru ca sunt parte din viata noastra, imi torn tacticos cereale in castron, deschid frigiderul si scot cutia de lapte. mai avea putin. l-am scurs pana la ultima picatura si n-am reusit sa acopar macar cerealele. am ramas fara lapte!
pun mana pe telefon. "iubitu', in drum spre casa opreste-te si tu si ia o cutie cu lapte, ca s-a terminat. si vino mai repede, ca mi-e dor de tine!"
ma uit in jur. mi-e asa draga casuta asta! miroase frumos, perdelele sunt colorate... deschid muzica si ma horatasc sa calc niste rufe. activitati casnice! sunt mandra de alegerea pe care am facut-o in privinta balsamului de rufe. dupa un an in care am mirosit a bebelusi, m-am gandit sa incerc altceva si sunt bucuroasa ca imi place Cocolino. Calc haine si dansez pe muzica mea spaniola, grabita sa termin inainte sa inceapa Joey.
Il iubesc pe Joey! Imi pregatesc un castron cu pepene galben si ma cocot in pat cu zambetul larg pregatit deja pentru un nou episod de ras. Vai, ce drag imi e Joey! Frumusel si prostovan, sensibil, naiv si incapabil de rautate. Ma intreb ce ar zice iubitul meu daca ar sti de pasiunea mea... S-ar bosumfla in joaca, dar ar zambi in sinea lui. Da.
E 9.30 si abia acum ma anunta dragul de el ca iese in oras cu niste colegi si ajunge tarziu. "Bine, iubitule meu. Sa ma trezesti cand ajungi."
Ma rasfat la dus, apoi in cearsaf, dau din picioare ca pe bicicleta, ca sa profit ca am tot patul la dispozitie. Las geamul deschis sa ma adie vantul.
Pe la 1 noaptea l-am simtit cand s-a bagat langa mine in pat. M-a pupat usor, sa nu ma trezeasca, iar eu m-am lipit imediat de el, linistita, si am adormit din nou.
Azi am citit pe blogul Liei povestea parintilor ei si mi-a placut atat de tare ca mi-au dat lacrimile. Vreau si eu!
Cred ca am devenit femeie. :)
marți, 26 august 2008
o infrangere
Am petrecut dimineata asta ingandurata. Nu o data mi-am simtit lacrimile pe punctul de a tasni. Marul lui Adam imi e un urcior care sta sa se reverse.
M-ai rugat sa nu iti mai zic nimic niciodata si iti respect dorinta. Se pare ca intr-adevar iti fac rau; vezi… tocmai pentru asta ti-as mai fi scris o data – sa te rog sa ma ierti pentru ca iti fac rau. Chiar daca nici eu, cum nici tu, nu am vrut nici macar o clipa sa te ranesc, se pare ca am facut-o. Intentia (sau lipsa ei) nu anuleaza efectul. Iar daca efectul e rau, il regret, chiar daca, judecand dupa logica ta, nu ar trebui sa ma simt vinovata, pentru ca nu am avut intentia de a-ti face rau.
Logica ta… logica mea… deja o falie. Cu cat se adanceste, cu atat ma sfasie. Ma rupe de lume. Pentru ca logica ta e logica ei. Normala si sanatoasa, guvernata de instinctul autoconservarii si de dezideratului binelui definit in confort – fizic, psihologic si spiritual. De aproape un an am inceput sa vad lucrurile altfel; nu am nicio vina si niciun merit in asta – e un fapt. O lumina noua mi-a aratat cata umbra se ascunde in ceea ce numeam noi lumina si a inceput, usor usor – ca timp, dar greu - ca efort, sa-mi reaseze mintea pe aceste coordonate care mi se descopereau. Si pentru ca lumina era de sus, mi-am dorit din tot sufletul sa o impart cu voi, oamenii la care tineam si care am simtit ca au in ei, in potenta, capacitatea de a primi acest gen de informatie. Si cred in continuare ca nu m-am inselat, iar daca nu am trezit in voi decat respingere e doar din vina mea, pentru ca eu nu am reusit sa gasesc modul in care sa comunic cu voi.
Am gresit. Intr-o suta de feluri am incercat si de o suta de ori am esuat. Ba chiar am atins efectul advers de multe ori. Ma simt neputincioasa, blocata, descurajata si confuza. In mod clar, ceea ce am facut pana acum e fost prost; imi raman doua variante – sa renunt sau sa caut alte solutii. Sa renunt nu pot. Tot ce mi-am dorit a fost sa ajut, sa va dau si voua din ceea ce descopeream eu, sa va conving si pe voi sa incercati macar. Cred intr-adevar ca m-am grabit, ca ar fi trebuit sa am rabdare ca mai intai sa asimilez eu, sa imi insusesc in fapte cuvintele, inainte sa le predic, ca sa nu trezesc in voi pasari pradatoare. Am cazut de multe ori – v-am spus ca drumul nu e deloc simplu – si primul vostru impuls a fost sa va aruncati asupra mea si sa-mi scoateti ochii cu propriile-mi cuvinte. La atat au folosit. V-am facut vreun bine cu ele? – Nu. V-am dat doar un prilej sa judecati si un instrument sa loviti. Ce lucruri urate am trezit in voi! Cat de departe sunt de ceea ce imi doream…
Nu stiu sa ma exprim, nu am vocatie de orator, nu ma pricep sa transmit. Si imi e cu atat mai greu sa explic cu cat pentru mine e atat de clar si firesc ceea ce vreau sa va spun. Simt, dar nu stiu sa dau mai departe.
A ierta e bine. A cere iertare e bine. A primi iertare e bine.
Atat pentru cel care o cere cat si pentru cel care o ofera.
Atat de bine incat e pacat sa pastrez asta doar pentru mine.
N-ati inteles. Nu eu am nevoie sa-mi cereti iertare.
Credeti in continuare ca tot ce fac vine din egoism, ca tot ce vreau e sa recunoasteti ca ati gresit ca sa va demonstrez ca sunteti josnici, ca vreau sa arat ca irina e mai buna, mai sus, mai desteapta, mai frumoasa, mai oricum decat voi. Cea mai! Si mai ales ca irina are intotdeauna dreptate! Irina investeste atata energie doar ca sa va arate cu degetul, sa va aminteasca in fiecare zi ca nu sunteti buni de nimic, ca nu sunteti pe masura ei, nu sunt demni de nimic, ca sunteti niste oameni de doi bani, fara mustrari de constiinta, incapabili de iertare, incapabili de a-si recunoaste vina, de a se ridica din locul ala jos de unde sunt. Cu asta ati ramas voi...
:(
O Doamne, ce am putut sa fac?! Cat de gresite au fost metodele mele, daca v-am lasat impresia asta! Acum vad cat de scump am platit pretul caderilor mele, ale izbucniilor de furie, ale rabufnirilor de disperare, ale zvacnirilor de orgoliu, ale cuvintelor aruncate! greselile mele. Sa nu credeti ca nu m-am simtit vinovata si ca nu le-am regretat imediat. Cumplit ma simteam de fiecare data – o tradatoare. Imi era rusine sa ridic din nou privirea, dar am invatat ca si gandul ca nu meriti iertare e tot un pacat. Asa ca ma ridicam. Si ceream iertare. Pentru ca simteam ca am primit-o, ma intorceam la drumul meu si mergeam mai departe. Din pacate, nu ma mai gandeam si la consecintele cuvintelor mele asupra voastra; nu mi-am imaginat ca va afecteaza atat si habar n-aveam ca pentru voi caderile mele conteaza mai mult decat mesajele pe care vi le aduceam pe timp de pace. Ca nici nu le mai vedeati de fapt, pentru ca eu nu eram nicidecum solul, ci dusmanul.
Ma recunosc infranta.
Va rog sa ma iertati.
Dar credeti-ma ca nici o secunda nu v-am vrut raul. Si nici nu v-am putut lasa in urma, oameni ai trecutului, asa cum ma sfatuiai, pentru ca erati prea importanti pentru mine ca sa nu incerc eu, in elanul meu copilaresc, sa va „salvez”.
Si pentru ca sa renunt nu pot, iar sa va vorbesc, va fac rau, voi fi in continuare alaturi de voi in singurul fel in care mai stiu. Atat timp cat sunteti in sufletul meu veti fi si in rugile mele. Pana acum nu ati lipstit niciodata. Si daca eram inteleapta, m-as fi rezumat la asta.
duminică, 24 august 2008
joi, 21 august 2008
secret
Ca nu e ea cea care iti ramane dimineata pe perna.
Si ca nu ea iti joaca pe sub pleoape
doi pasi pe iris, unul pe inima.
Ca nu e ea primul tau vis
si nici ultimul.
Pentru ca undeva in orele drumului tau
minutarul a ramas blocat.
Ca nu e ea coltul tau cu iarba
verde ca raiul,
cu miros de piele umeda.
Ca nu e ea si nu va fi.
Ca stii ca e nedrept si dureros si ca ai vrea sa poti schimba ceva
Sa alungi din tine adierea cea vinovata si dureroasa
Ca imbratisarea unui ciulin.
Asta-i raspunsul pe care nu i-l vei da niciodata
celei care te va intreba,
vazandu-te pierdut,
Pe unde ratacesti?
Ce trist ti-e secretul copilule, pacatule, vantule, iubitule,
Asfaltule
- amestec de bitum si pietris-
pe care nici ciulinii nu cresc.
marți, 19 august 2008
o dorinta
Vreau sa ma indragostesc de o minte si sa traiesc cu o minte si o minte sa ascult mereu cum nu ma minte.
Sa am langa mine o minte, revarsata peste mintea mea, ca un rau iesit din matca de plictiseala. Nu umflat de ploi, ci de dorinta. O minte cu tacerea ei. Iar eu, fascinata si nepresata de timp, sa raman in fiecare nod al ei ca pe o punte de unde am o priveliste panoramica. O minte care mi se asterne fara ascunzisuri. Pe care pot sa pasesc ca pe un camp cu iarba uscata si maci aproape uscati si ei, fara sa se simta calcata in picioare. O minte care sa ma vada ploaie si sa fie insetata de mine. Vreau sa iubesc o minte. Fara trup, vene, saliva si alte chestii de care am ajuns sa-mi fie scarba, pentru ca am realizat ca sunt alunecoase ca niste meduze. iar de meduze mi-e scarba. Scurt.
Vreau sa iubesc o minte - gata cu oamenii! pentru ca mintea e o lume, omul o cetate. Deschisa. Inchisa. Infinita. Limitata. M-am saturat sa cuceresc cetati goale, cu ziduri inalte, ca sa-ti creeze iluzia ca ascund ceva pretios inauntru, ceva ce merita efortul de a le escalada.
Nu vreau sa urc, ca sa n-am de unde cadea. Vreau sa plutesc in mintea ta de eter.
premonitie
E ceva ce se intampla. Si nu stiu unde, nici cu cine si spre ce. E ceva in mine care se naste. Sau renaste. Sau doar ma anunta ca ar vrea. Urmeaza. Nu, nu urmeaza. Urmeaza implica viitorul, eu simt acum.
Acumul meu o fi si al lumii? Daca nu… atunci nu va vedea niciodata alta lumina decat a stomacului meu si nici nu va simti alta atingere decat a pleoapelor mele. Cui ii pasa?
Se intampla ceva. Stiu dupa greierii si lacustele zburatoare de dedesubtul (3 D) buricului, dupa caldura ochilor care tind sa mi se inchida a rapire. Si mai e si dilatarea narilor ca o presimtire. O sa miros din nou! Presimt mirosuri! O sa fiu fericita. Mereu sunt fericita cand natura incepe sa miroasa. Vara e mai arida.. asta e! nu pot fi mereu fericita. Dar toamna coboara in mine ca o intuitie, volatil, un miros de copt si auriu care se transforma in corp de indata ce ajunge in mine. In corp de greieri si lacuste verzi si subtiri.
duminică, 3 august 2008
cand visele se implinesc. barcelona
Ziua 1
am visat 3 ani la Barcelona. am iubit orasul asta dinainte de a-l cunoaste. a fost o dragoste la distanta, iar acum m-am reindragostit. barcelona e un vis.
am inceput cu cartierul gotic, locul de care am simtit ca apartin. cu stradutele lui inguste si zidurile inalte, pe care soarele cade doar pe varfuri si de unde rasuna muzica unor cantareti ambulanti. muzeul figurilor de ceara pitit printre stradute. stradute care se termina si te lasa sa te bucuri si de albastrul marii, cu toate barcile ei albe, aliniate in port.
iar seara un mojito tarrrrre
sâmbătă, 2 august 2008
ziua 2
geniul lui Gaudi. casele Batlo si Pedrera. si fenomenala Sagrada Familia. fara cuvinte.
iar noaptea am luat-o agale spre portul olimpic, fara sa banuim ca vom merge aproape doua ore pana vom ajunge la nemernicul ala de pestisor auriu, care era reperul nostru. de la distanta nu parea asa departe. :)
am intrat intr-un club super misto amenajat, dar in care efectiv m-am congelat din cauza aerului conditionat. ne-am incalzit cand am iesit sa ne pozam sub pestisor (vezi schelele alea din poza) :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)