luni, 29 septembrie 2008

week-end de viata

Week-end-ul asta vreau sa-l povestesc. Nu stiu de ce, nu ca s-ar fi intamplat ceva deosebit, imi vine sa scriu despre frumusetea zilelor ce tocmai au trecut.

Am debutat spectaculos vineri seara cu un bocet in torente si vorbe deloc blande la adresa propriei mele persoane, pe buna dreptate. Am fost atat de proasta incat mi-am meritat din plin palma. Si cum plangeam eu cu sughituri profitand de deplina libertate pe care ti-o ofera o casa goala cand ai chef sa iti plangi soarta – in cazul meu prostia – imi suna telefonul. O draga prietena vine pe la mine. Am inchis zambind si am simtit inca o data ca cineva are grija de mine si imi trimite, prin mesager, o mangaiere.

Am uitat si de mama plansului cand l-am revazut pe Perrito. Catelul meu martian, primit cadou acum 3 ani in spania, pe care il iubesc eu muuuult de tot si care imi fusese rapit intr-o eroare la facutul bagajelor de prietena mea, acum era inapoi! Moale si prostut, cu gatul putin subrezit, dar la fel de blajin si jucaus, Perrito mi-a sarit in brate. Se vedea de la 5 poste ca si el m-a recunoscut si ca i-a fost dor de mine cum mi-a fost si mie de el. Ne-am mirosit reciproc cateva minute, ne-am adulmecat, eu mi-am dat seama ca a petrecut ceva vreme pe fundul vreunei valize, iar el imediat s-a prins ca am plans. Daca isi aminteste bine ultimele momente petrecute in casa asta – nu poate uita aruncatul dupa canapea si agatatul pe lustra- poate intui si din ce cauza plangeam. Doar pentru asta i-ar placea sa fie si el un catel normal: sa-l poata pedepsi cu o muscatura pe vinovat. Dar cateii martieni nu au gura. Of! Ei, mai Perrito, nu-i nimic. Si nimeni vinovat. De data asta nu pot acuza pe nimeni; singurica mi-am cautat-o. Mai bine hai sa ne jucam. Mi-a fost asa dor de tine!

Am dormit perfect, constienta in fiecare minut de prezenta lui langa mine pe perna. M-am trezit asa cum imi place sa ma trezesc sambata dimineata, bucuroasa ca traiesc si ca urmeaza o zi intreaga in care sa ma bucur de lucrul asta. Doar lapte la micul dejun pentru ca inca nu m-am refacut complet dupa toxinfectia de acum cateva zile. In plus, din bocitul de aseara m-am mai ales si cu bube noi, cele mai interesante dupa parerea mea fiind cele de pe glezne, de care sunt absolut incantata pentru ca nu am mai vazut niciodata asa ceva. Si eu chiar am vazut ceva bube la viata mea!

Imi place la nebunie toamna pentru ca, printre altele, imi da senzatia ca e voie sa ma imbrac cum vreau, neglijent, fara nicio noima, cam cum zboara frunzele, iar dimineata asta e o toamna perfecta. Mi-am pus niste blugi care imi arata fundul cat o betoniera, am sarit peste sutien pentru ca n-am chef sa mai incerc sa salvez aparentele, mi-am aruncat o bluza roz turbat, o esarfa la gat si am plecat la shopping!

4 ore in Ikea au trecut fara sa ma prind ca mai exista si timp pe lumea asta. Decorarea casei e un lucru la care visez de cand ma stiu, si ma stiu de ceva timp, iar acum traiam, secunda cu secunda, bucuria alegerii fiecarui obiect pe care il vedeam in camera mea, intr-o senzatie de implinire si impacare cu propria viata pe care nu am mai avut-o de ani de zile. Am depasit surprinzator de usor socul de la casa cand am auzit cat trebuie sa platesc. Slava Domnului ca am bani. Ce sa fac cu ei, daca nu sa ii dau pe lucrurile care ma fac fericita?

Am iesit in parcare topaind sub cateva picaturi mari de ploaie, desi ma jena destul de tare buba de la o glezna. Am lasat plasele in masina si am trecut la Carrefour pentru o noua sesiune de cumparaturi. Carrefourul ala imi trezeste inca amintiri, dar acum mi se rupe si de ele si de “subiectul” lor, asa ca imi vad linistita de cosmeticele mele din Sephora si ma bucur ca in sfarist am ajuns sa-mi iau baza pentru machiaj pe care mi-o doream.

Hai putin si-n Brico Store. Ne-am ales o mocheta, am comandat-o, am asteptat vreo juma’ de ora un nene care ne-a facut un calcul si ne-a dat un bon cu care sa mergem la casa sa platim inainte sa ne taie mocheta. Cand am vazut suma, muuuult peste estimarile noastre inteligente, am decis sa dosim bonul pe vreun raft si sa o taiam din locul locul ala. In hohote de ras. Care s-au stins treptat, desi mai apareau razlet, prostesti, cand ne-am dat seama ca nu mai gasim masina in parcare. Pentru ca sectiunea H Feeria e mai multe! De diferite culori. Dar noi nu stiam asta…

Am fost totusi sa cumparam si covor, cu ultimii bani, apoi acasa si da-i si decoreaza. Aveam energie sa decorez 14 case daca ar fi fost nevoie, desi piciorul cu bube pe gleza intre timp se si umflase si arata intr-un fel.

Ce zi frumoasa. Ar fi pacat sa se termine. Asa ca dupa o baie si o gateala rapida am plecat putin si pe la disco. Pana pe la 5 dimineata. Cu piciorul meu vaduvit complet de vreo urma de gratie, am topait pe tocuri toata noaptea pe o muzica departe de gusturile mele ceva mai putin familiarizate cu minimal-ul. Dar dispozitia si compania fac totul, asa ca m-am distrat foarte tare.

Duminica… prima dimineata in casa mea redecorata. Chef de rasfat. Un peeling, cateva masti, o baie buna, uleiuri alea alea… leneveala, un film si apoi cateva pagini de lectura la lumina noii mele veioze… duminica.

Nimic deosebit. Un simplu week-end, dar care mi-a dat ocazia sa imi dau seama ca traiesc exact viata pe care mi-ar placea sa o traiesc. Realizez ca tot ce-am asteptat pana acum s-a transformat in minunea bucuriei de a-ti trai micile vise, iar tot ceea ce inca nu s-a implinit nu e decat “anticipatie” pentru alte multe si multe bucurii ce urmeaza sa le traiesc.

joi, 25 septembrie 2008

vesti

Mi-au crescut unghiile.

Fara nicio legatura cu tine.

Mi se usuca buzele si ar vrea sa crape

imaginea ta in oglinda.

Ochiul drept inca imi lacrimeaza;

Mereu in acelasi loc -

metrul din rascrucea unde ma opresc

sa-i dau timp sa cuprinda

Si stanga

Si dreapta

Impartindu-ma intre tine si

El.

duminică, 21 septembrie 2008

nimic diferit

doar cuvintele zboara, alunecoase ca niste pesti,
pe cerul negru al gurii tale.
see... your world is just a word.

si nu, nu tot romanul s-a nascut poet.

luni, 15 septembrie 2008

zic eu..

cred ca orice lucru cu care te obisnuiesti iti da putere; pentru ca e un lucru de care te temi in minus.

razbunare de toamna

Nu mi-aduc aminte sa mai fi fost vreodata atat de fericita pe ploaie. Ploaie mohorata de toamna mohorata, cu frig si vant si tot ce trebuie sa devin eu insami mohorata. Iar eu debordez de viata! Sa fie noaptea care tocmai a trecut, pe care am petrecut-o intr-un somn atat de dulce, imbratisata de cearsafuri albastre ca de un iubit purpuriu? Sa fie duminica linistita si calduta ca senzatia pe care am simtit-o dimineata in Biserica in sarbatoare? Ce sa fie? Sa fiu eu? Sa fie doar faptul ca ma amuza? Jocul ocul cul cu (e)l - nimic cool totusi; mai degraba cold. Sau poate faptul ca mi se pare ca retraiesc o vreme traita, pe care o cunosc atat de bine incat acum imi permit sa ma joc cu lucrurile care alta data imi dadeau fiori… ce bine e sa nu te temi… Ma simt bine. Sa fie faptul ca am baut un ceai care se cheama vis de iarna? :) ce nume frumos pentru ceai baut toamna!

Sa tot fie… toate astea si un ceva mai mult.

Stiu secretul, dar mi-e un pic rusine sa-l recunosc. Sa admit ca de fapt ceea ce ma bucura e necazul alteia. Ma bucura toamna asta rece si taioasa doar pentru ca a stricat toamna aia dureros de frumoasa, mult prea frumoasa pentru puterea mea de a-i suporta frumusetea. Primele doua saptamani i le-am petrecut cu greu, ravasita intre sentimente prea puternice ca sa le inteleg, infiorata de mirosuri de vie coapta, plutind in aer dulceag de frunze uscate care imi chemau pasii colorati. Toate trageau de mine si toate ma voiau, iar eu ma invarteam printre ele, incercand sa le raspund tuturor, sa ma dau celor ce mi se dadeau, sa nu pierd nimic si sa cuprind in mine necuprinsul. Eram neincapatoare si ajunsese sa imi fie atat de clar lucrul asta incat incepuse sa ma doara. Uneori simteam ca nu mai rezist, ca mi se inmoaie genunchii si ca voi cadea bajbaind dupa un colt uitat de toamna, undeva la metrou poate, unde sa imi odihnesc simturile. Un inceput de toamna coplesitor.

Plin, in viata mea goala. Cum sa nu fiu invidioasa?

Cum sa nu ma doara cand traiesc cea mai intensa toamna din viata mea si nu am cu cine sa o impart?

Mai bine sa ploua! Ploaia se traieste pe cont-propriu.

Vi se pare ca am incheiat trist? Si mie…

:)

miercuri, 10 septembrie 2008

o parere apasa pe clanta

zicea nichita
" Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi"
ceea ce ma face sa ma gandesc...

marți, 9 septembrie 2008

mesaje-n zbor

te vad cum agiti frunzele si-mi pare rau ca nu sunt una. si bradul se indoaie sub tine. eu ma inclin. vad tiglele rosii ale casei de vizavi si ma gandesc ca e de ajuns sa fac doar un pas ca sa ajung pe acoperisul pe care te alinti tu. o sa tin mainile intinse in lateral; n-am cum sa cad. tu stii ca vin spre tine si o sa ma ajuti, o sa ma prinzi, o sa-mi sufli in aripi. pentru ca si tu ma vrei. ma astepti pe acoperis.
nu mi-ai spus niciodata ca pentru mine esti de fapt.
ti-a fost teama sa nu te resping.
asa ca m-ai sedus de la distanta, invartindu-te cu frunzele, pentru ca stii ca iubesc sa ametesc de verde, indoind bradul, ca sa-ti admir puterea si sa ma visez creanga - franta sub bratul tau, cantand un cantec straniu care ma cheama ca soaptele ielelor... aducandu-mi mirosuri.
mirosuri.
mirosuri in dar.
in toate frunzele cu care te joci ma cauti pe mine, acum am inteles.
te simt in toate. stiu ca ma astepti si ca imi apartii. daca tiglele nu se vor sparge sub pasii mei grei, voi fi a ta.
nu ma lasa sa cad. poarta-ma oriunde, vantul noptilor mele de dor.

vineri, 5 septembrie 2008

intelepciune

Le-am citit de atatea ori; de cate ori le recitesc am impresia ca le stiu; de cate ori ma opresc, imi dau seama ca le uit. trebuie sa ma opresc mai des si sa-mi amintesc. de aceea, transcriu aici cuvintele lui Paler. Avem timp.

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute.
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot
altii mai bine sa faca,
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor,
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde;
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand
trebuie,
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate.


Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.


Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta,
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand.
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii
iertat de altii;
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.


Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.


Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.


Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.


Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe
in viata.


Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul,
Ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede.
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Am invatat...

lectii simple

Octavian Paler - Interviu cu Dumnezeu

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.

-Daca ai timp... am raspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:

-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:

-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna...

joi, 4 septembrie 2008

autodictare

- Uite, iar nu ma primesti! Iar iti scrie sub sprancene ca nu ai loc pentru mine…

- Nu acolo trebuie sa citesti. Vezi, aici gresesti tu, crezi ca usa e capatul drumului. Vino

- Imi place parfumul tau

- Care dintre ele? Am trei

- Cel pe care il respir dimineata de pe umerii tai.

- Am doi. Ii vrei?

- Da. Vreau sa-i tin in pumni ca pe un fulg de papadie.

- Ia-i. Ai grija de ei; fa-i tu mai buni.

- Sunt buni.

- Nu, pentru tine trebuie sa fie si mai buni. Tu esti atat de bun!

- Melodia asta iti place tie…

- Inchide geamurile. Sa pastram pentru noi toata muzica.

- Traversam lumea intr-o capsula. In loc de aer e muzica. Am ajuns la 160 – iti e frica?

- Vreau sa zbor.

- Oare daca deschidem umbrela ne inaltam?

- Nu stiu. Azi e doar noapte; maine e vant. Azi tot ce vreau sa e sa ramai cu mine.

- Crezi ca e iubire?

- Nu. E doar un vis.

- Deci am avut dreptate. Uite, iar nu ma primesti!

- Maine. Vino cu vantul.