ciocolatzel - partea a doua

4. "Mda, cred ca sunt norocoasa. Sa ma fi vazut acu’ 10 zile ce plangeam si vomitam ca vazusem niste poze ale lui Gigel cu noua lui iubita, la o petrecere, unde se sarutau si dansau, bot in bot. El beat si entuziasmat, ea urata ca porcu`, cu o tufa absolut ridicola de par, cu pielea urrrrata, cu gusa de scrofitza, fara tzate, fara kur si leeeeesinata dupa el.

Jur ca din momentul ala m-am simtit si frumoasa si norocoasa. Un pic ingrijorata ca am iubit un barbat fara gusturi la femei ..
In fine, ca sa nu fiti foarte invidioase, va spun ca Ciocolatzel gateste semipreparate, gen file de peste la gratar si face un pure oribil, in care pune ardei rosu si smantana.
Dar are o dantura perfecta ( e nefumator) si il iert."

5. "Acum, ca sa nu mai fiu offtopic, vreau sa-i transmit Vanesei urmatoarele cugetari scoase din putul gandirii mele:
- un barbat e mai bun decat nici unul, pana gasesti altul
- indiferent cu ce a gresit fata de tine si cat de multe resentimente ai fata de el, probabil ca nu a fost destul de grav ca sa te dezguste. Altfel luai decizia fara sa sughiti.
- nu te desparti inainte de Paste.
- o greseala e o greseala, dar daca nu e un tampit, omul se mai si intelepteste.
- daca stii ca esti de-aia care sufera si se consuma (ca multe dintre noi), incearca sa ai macar o calitate: lipsa de scrupule! :) Deci cauta-ti altul si abia apoi desparte-te.

6. "Si regret cei 30 de ani in care am trait fara sa-l cunosc. Ca sa nu mai spun cat regret ultimii doi ani jumate, in care am tinut cu dintii de Gigel, crezand ca s-au terminat barbatii. Il vedeam ca pe o perla rara iesita dintr-o scoica, in timp ce toata lumea clatina din cap si-mi spunea: "nu e perla din scoica, fata, uite, e margica de la Meli-Melo". Io nu si nu, ca e perla. Acum, va zic: am dat cu ciocanu-n ea si intr-adevar: era de la Meli-Melo.

Inca nu sunt vindecata, fireste, inca nu stiu ce va fi cu Ciocolatzel, pt ca nu i-am descoperit inca defecte (poate e Frankenstein si nu stiu eu). Dar ma simt, lately, atat de importanta, desteapta, femeie si cum mai vreti voi, incat spun cu mana pe inima ca durerea despartirii a meritat.
Ce mi se pare absolut fascinant este ca eu nu tre` sa fac nimic si lui ii place tot ce fac. Si cand vorbesc (ma asculta, OMG!), si cand tac... De altfel, pot vorbi orice cu el (si el e un vorbaret). In pat pot sa fac orice, ca nu se inhiba, ba din contra: imi arde o palmita la fund si-mi zice "frumusete" sau "bunaciune". Are o tinuta dezinvolta si un aer sigur pe el, care ma fac sa ma simt fastacita.
Nu mi-a placut de el, la inceput, pentrut ca se dadea cu un parfum imposibil si a fost foarte insistent. I-am sugerat sa-si schimbe parfumul si sa-si dea mai putin. Si i-am spus ca sunt obisnuita sa am spatiu (muuuuult spatiu) si sa o luam usor. Dar il inteleg si pe el, e singur pe lume (are doar prieteni si aia insurati), s-a complacut intr-o relatie de 6 ani cu o fata pe care nu o iubea... Cum naiba sa nu ma simt speciala?"

deci...
unele au noroc pe lumea asta! si n-oi fi avut eu pana acum, dar cum se termina postul pe bune ca ma bag si eu la un Ciocolatzel, ca tare-mi place cum suna! :)

si am mai ramas cu o intrebare. vizavi de "daca nu e un tampit, omul se mai si intelepteste".... dupa cat timp in care vezi ca nu se intelepteste poti sa declari un om tampit? ca mi se pare ca am iubit vreo doi. da' nu's sigura... poate n-a expirat termenul... :)

ciocolatzel - prima parte

de cateva luni bune nu am mai intrat pe forumul eva, unde petreceam inainte ore in sir ca sa vad cum se vaita si alte gagici, ca de mine eram satula. si am gasit iar subiectul "despartire". o tipa intreba cum si ce sa faca sa treaca mai usor peste. si evident, au inceput sa curga sfaturile. printre ele, dau de o poveste care m-a amuzat tare. atat de tare ca m-am hotarat sa o pun aici. sunt mai multe posturi, pe care le-am unit eu, deci pare sa lipseasca continuitatea. lasati-va si voi putin imaginatia sa lucreze. :) incep!

1. "Cand te desparti e recomandabil, e bine, sa ai in vedere pe altcineva. Altfel, te trezesti singura si confunzi, cum am patit eu, singuratatea cu regretele. Si faci prostii, te intorci, pt ca brusc, nasolul, burtosul, emasculatul, badaranul cu care ai fost prietena iti pare roz.
Deci, recomand calduros sa ai in preajma un Ciocolatzel plin de solicitudine, care sa-ti faca trecerea usoara. Cu putin noroc, o face chiar misto :)

So, think about it."

2. "Vanesa trebuie sa stie ca eu m-am despartit asa, cu vitejie, fara sa am pe nimeni, ca mi-a fost greu pana nu demult, atat de greu ca mi-am jurat sa nu sfatuiesc pe nimeni sa ia o decizie grea pe inima goala.

E foarte adevarat, un altul, mai spalatel de preferinta, schimba focusul. M-am surprins si eu bucuroasa sa-mi fac gomage si manichiura cu ochii pe ceas, ca vine Ciocolatzel sa ma scoata in oras. Bine, io sunt si nebuna, stati, sa mai iau o gura de cafea si va zic ce mi-e mie dat sa traiesc: am mers la cele mai fancy restaurante din Bucuresti, ma ia cu masina, ma aduce, imi face masaj (si, cand vedem un film imi maseaza talpile si mi le saruta), ma pune sa stau pe scaunel, timp in care imi gateste, spala vasele, imi face suc de portocale, ca sa nu mai beau porcarii de sucuri, cheama menajera inainte sa vin la el, face piata (se trezeste sambata de dimineata, ca sa nu intarzie la mine), se barbiereste zilnic pt ca mi s-a iritat barbia, sta cu fundul pe cada cand imi fac nevoile si imi spune cat sunt de frumoasa (OMG!), imi cumpara flori si ma saruta in podul palmei pana imi vine sa lesin, si face sex de cate ori vreau. Cand nu mai vreau, se opreste.Se spala de cutare parfum, ca sa se dea cu ala care imi place mie. Ma suna de sapte ori pe zi sa-mi spuna ce vin smeker mi-a cumparat, ce program mi-a facut pentrut Paste, ce sexy sunt si ce bine ma f., ce fericit e ca m-a intalnit si ca ar vrea doi copii. Ma intreaba ce camasa sa-si ia pe el cand va urca sa ma ia la Inviere si va avea ocazia sa o cunoasca pe mama ( "transmite-i, te rog, sarutari de maini si dumneaei"). Unde mai pui ca arata dumnezeieste in camasi albastre, are ochii ca marea.

O sa-mi spuneti ca asa ceva nu exista.
Ba exista si ii multumesc lui Dumnezeu pentru el, pentrut ca datorita lui ma gandesc din ce in ce mai putin, spre deloc, la Gigel cel de trista amintire.
Habar n-am daca el este THE ONE, pentru ca ma simt uneori sufocata. Dar e clar ca e terapeutic si ca e pe post de ceai de musetel.
Altfel, ma tampeam de suferinta (am slabit ingrozitor). Stateam si depanam cele cateva amintiri frumoase din relatia anterioara si mi le derulam pe filmul mintii, ma torturam si ma biciuiam cu remuscari.

Deci, Vanesa, mai gandeste-te, daca e vorba ca ne intrebi cum e cand iei decizia despartirii, in conditiile in care inca iti mai iubesti prietenul."

3. "Oricum, am observat ca barbatului nu-i cad c.ouale daca sta la picioarele mele, pe covor, sau daca sta in maini si pe coate, prestand sex la fata de la 5 pana la miezul noptii.

Vanesa, nici eu nu l-am avut de la inceput. Si eu m-am aruncat in gol cu parasuta. Eu plangeam dupa Gigel, iar Ciocolatzel turba scotandu-ma zilnic la restaurant, ca sa uit. Pana cand si-a pierdut rabdarea, a tras de volan, m-a dus la el si mi-a aratat ce am de pierdut daca mai visez mult dupa potcoave de cai morti. Mi-a zis: asta sunt, am un apartament cu trei camere in care n-am foarte multa mobila, am salariu 45 de milioane si un amarat de Logan. N-oi fi eu ca Gigel al tau de instarit, dar am o frumusete de erectie si umeri lati, de care te rog sa te apuci zdravan, ca intentionez sa ti-o trag de-ti trece plansul. Hai, jos textila!
Se vede, nu, cat sunt de incantata?!

PS: v-am povestit ce masculin si sexos ma danseaza? Dap, si are si voce frumoasa, vibranta. Dap, si are muschi. :)

Si ce e si mai reconfortant, e ca i-au murit amandoi parintii, Doamne iarta-ma, ca suntem in saptamana mare!"

timp de impacare

primele mele amintiri legate de un Paste sunt de acum vreo 15 ani. era frumos afara si noi ne jucam "ratele si vanatorii". eu ramasesem blocata de o melodie, ceva cu "abra-abra-cadrabra...", pe care nu puteam sa o sufar, dar de care nici nu puteam sa scap. si cu melodia in cap, rata cum eram, topaiam de colo colo si imi ridicam fata spre soare si voiam din tot sufletul sa fiu fericita. pentru ca, stiam eu, nu stiu de unde, ca asa cum esti in ziua de Paste esti tot anul. deci era musai sa fiu fericita. desi, daca imi amintesc bine, cred ca eram indragostita fara speranta si deci oarecum suferinda. de cand ma stiu, tot intr-o suferinta sunt! :) si tot incapatanata sa fiu fericita...

mi-a ramas vie in amintire ziua aia. cu abra-cadabra cu tot. si cu degetul meu stramb, de la o minge cu care a fost nimerita rata cea topaitoare.

urmatoarele amintiri... o prietena de la etajul 5 si fratele ei cu ras ca de ied, care la prima ora a diminetii de Paste imi sunau la usa sa ciocnim oua.

peste un an sau doi, lipsa prietenei de la etajul 5. ne indepartaseram, nu stiu daca fusese si vreo cearta, dar stiu sigur ca ma apasa foarte tare distanta asta. ma simteam vinovata. si atunci, inainte de Paste, mi s-a facut dor de ea, cu oul in mana si cu rasul de ied in timpane si inca o data m-am simtit vinovata. pentru ca am lasat sa se intample asa, orice s-ar fi intamplat. si atunci, inainte de Paste, mi-am adus eu aminte ceva ce stiam de mult, fara sa stiu vreodata de unde, ca nu e bine sa fii certat cu cineva de Paste si ca sarbatoarea asta este timpul sa te impaci cu oricine esti suparat, sa ierti si sa iti ceri iertare. aveam vreo 15 ani atunci si stiu sigur ca despre "obiceiul" asta mi-am amintit ca si cand il stiam de o viata. de unde oare? nu ma duceam la biserica, parintii mei nu erau credinciosi, religie la scoala nu facusem... poate de la bunica copilariei mele... poate ea sa imi fi vorbit despre asta... si in sufletul meu de copil s-a intiparit pentru totdeuna ca Pastele este timpul impacarii.

atunci, la 15 ani, mi-am dorit sa imi recastig prietena. dar nu am avut curaj sa ii vorbesc si am ramas cu regretul asta mult timp. si cu amintiri frumoase din copilarie, cand inca ne jucam impreuna "ratele si vanatorii" si ciocneam oua pe scara la 2.

acum sunt fericita si linistita. pentru ca dupa cateva secunde de tacere, in care am cantarit bine raspunsul, am putut sa spun "NU" - nu sunt certata cu nimeni. "nu e nicio persoana cu care nu vorbesti? - nu." si am primit Darul si am iesit plina de viata din Biserica. cu adevarat plina.

si nu pot sa nu multumesc acum prietenei mele Dana, care a inteles ca dincolo de pauzele noastre prostesti e o legatura imuna la enervari stupide, si lui M, care prin cateva cuvinte care nu au spus nimic si poate ca nimic ar fi valorat prin continutul lor, a facut posibil un lucru extraoridar pentru mine - sa spun azi acel "nu" care m-a eliberat.

copii, vine Pastele! aveti grija sa nu fiti certati cu nimeni! e timpul sa iertati si sa cereti iertare. sa va iertati si sa Ii cereti iertare. e un timp in care puteti fi liberi. si sa iubiti.

capra vecinului traieste

ce tampenie in capul meu! de cate ori aud de cate un cuplu care a reusit sa treaca peste o perioada dificila sau sa se impace cand totul parea pierdut, am senzatia cretina ca eu sunt o fraiara, pentru ca eu nu am reusit asta! loser.
si imi aduc aminte ca la un moment dat intrasem intr-o competitie muta cu o tipa; fiecare cu relatia ei, fiecare criticand-o pe a celeilalte, invidii nerecunoscute, bucurii macaste ca boleste si capra vecinului... chestii de genul asta. sincer, foarte sincer, nu aveam nimic de invidiat in respectiva relatie, asa ca nu calitatea ei era obiectul competitiei noastre. ci rezistenta ei! stupid intr-adevar, dar existenta relatiei devenise scop in sine. iar cand a mea s-a destramat m-am simtit usturator infranta. eu nu am putut! altii da! ei sunt impreuna si acum, dincolo de tot si de toate! eu n-am fost in stare!

asta a fost acum cativa ani. intre timp am schimbat lentilele si optica s-a modificat. daca mi-ar pasa catusi de putin de oamenii aia, cu siguranta i-as compatimi pentru faptul ca au ramas impreuna. dar nu-mi prea.

de criticat nu mai critic pe nimeni. ma precipit eu uneori ca "nu inteleg si nu inteleg cum sa vrei sa ramai intr-o asemenea relatie", dar am invatat sa respect deciziile oamenilor. si daca ma uit putin in urma ma vad si pe mine pe aceeasi pozitie si imi dau seama ca nici pe mine cea de atunci nu ma inteleg. nici atunci nu ma intelegeam cred, dar ma acceptam.

si daca eu am reusit sa ies din relatii urate si altii nu, sincer nu cred ca exista nici merit si nici vina aici, indiferent de ce parte a problemei ne-am uita. nu am fost eu femeia puternica si hotarata care stie ce vrea si pleaca fara sa priveasca in urma cand nu primeste. nici pe departe. eu am fost doar norocoasa ca sursa nefericii mele m-a parasit! uneori lui Dumnezeu ii e mila de astia prosti tare, ca mine asa, care nu sunt in stare sa se rupa de ceea ce le face rau si atunci intervine El si ii da raului altceva de facut, sa o lase pe proasta in pace. :) deci n-am niciun merit.

vina? pentru faptul ca relatia mea s-a terminat si eu, spre deosebire de altii (altele, de fapt) n-am fost in stare sa o salvez... ei, daca as fi ramas la stadiul in care scopul era sa fiu cu individul ala, no matter what, atunci da, sunt vinovata. clar puteam sa il tin langa mine daca insistam. mort, copt, nu conteaza, langa mine ramanea! intre timp insa mi-am amintit ca scopul meu este sa fiu fericita. si asta schimba totul.

oamenii se despart. asta e! nu? unii se impaca, altii nu. nu imi reprosez ca s-a terminat, nu am sentimentul ca puteam sa fac mai mult... dar tot nu pot, de cate ori aud de cate un cuplu care a reusit sa treaca peste o perioada dificila sau sa se impace cand totul parea pierdut, sa nu ma gandesc ca si noi am fi putut fi acum impreuna. eu si el, cel care de fapt n-a existat niciodata.

pe patine

mi-a zis floricel ca a citit prin blogul meu si i s-a facut dor de mine. flori era sotia mea in facultate, in camin in Agro. sau sotul... nu mai stiu exact cum ne-am impartit rolurile. Doamne, ce frumos era in Agro! asa... hai ca nu ma las deturnata de amintiri de la ce voiam sa zic initial. ma tin tare.
au trecut ceva ani de cand s-a destramat casnicia noastra frumoasa si tot cam atat de cand ma schimb si ma tot schimb si iar ma schimb... atat de mult incat am fost chiar surprinsa ca ea a mai regasit-o in cea de acum pe cea pe care o stia de atunci. i-am amintit de mine, cand nici macar eu nu-mi mai amintesc prea bine uneori. floricel, ce ai recunoscut din mine?

de fapt... poate ca par identica. cine stie daca la exterior e vizibila schimbarea mea? mai ales pentru cineva care nu mi-a fost alaturi in ultimii ani... daca i-as povesti m-ar crede macar?
zilele trecute, de exemplu, am avut un acces de furie impotriva cuiva si in clocotirea cea mai clocotitoare a nervilor, cea mai crunta jignire de care am fost capabila a fost "egoistul naibii". asta a fost tot ce-am putut! flori, iti vine sa crezi asta? :)

ma tot uit la mine si ma minunez uneori de cat de obositoare sunt. trebuie sa stau cu ochii pe mine mai ceva ca pe un copil. ma tin sub supraveghere permanent, nu pentru ca as fi vreun pericol sau ca m-as teme de recidiva, ci pentru ca daca nu sunt pe faza cand se mai produce vreo schimbare va trebui sa pierd timpul apoi cu retrospectiva. daca tin pasul cu mine insami am avantajul de a ma cunoaste in timp real. :)
am evitat sa mai scriu ceva zilele astea pentru simplu fapt ca nu aveam nicio garantie ca a doua zi as mai fi de acord cu ce am scris. nu pentru ca ar fi fost vreo minciuna la mijloc, in niciun caz, ci pentru ca starile mele au fost atat de contradictorii si de fluide incat am ajuns eu insami sa ma intreb daca sunt autentice.
am momente cand ma simt atat de fericita, ca doar un minut mai tarziu sa ma intreb daca nu cumva fericirea mea era falsa. ca doar n-am niciun motiv... exista fericire fara motiv?... si daca nu as avea ca dovada vibratiile stomacului care tocmai isi revine din gol, as ajunge sa ma suspectez de autofraudare. as crede ca simulez fericirea, de dragul de a simti viata. dar nu.. chiar am fost fericita.
si daca nu as simti inca, in marul lui adam, dorul durandu-ma ca o muscatura, aproape ca m-as crede peste un minut ca e un doar un strain din care nu cunosc de fapt decat niste centrimetri de piele. as crede ca simulez dorul, de dragul de a simti iubirea. si totusi, chiar mi-a fost dor.
deci nu pot sa neg. nici fericirea, nici dorul... poti sa fii fericit fara motive? iti poate fi dor de un strain? cand sunt atat de fericita mai pot sa-mi amintesc de dor? cand imi e atat de dor mai pot sa cred ca ieri eram fericita?

acum intelegeti de ce n-am mai scris cateva zile? stau linistita si astept schimbarea schimbarii. pentru ca vreau ca cel ce ma cunoaste azi sa ma recunoasca maine.

si nu pot fara...

putin, tot putin, nichita

Numaratoarea

Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este numărabil
Plouă Doamne şi transformi în noroi
sufletul meu de câmp arabil

Numărătoarea începe cu doi
Unul nu este şi nici nu există
Pământ amestecat cu apă, noroi
se numeşte cu vorba cea tristă

Numărătoarea începe cu doi,
dar, şi sfârşitul…
Plouă peste infinit. Murdar de noroi
sau, născător de noroi e infinitul.

Somnul si trezia
Fiindcă nici eu nu-nţelegeam nimic
şi nici tu
am crezut că suntem de-o seamă.
Ne-am mărturisit unul altuia
cel mai tainic secret -
acela că existăm…
Dar era noapte şi, vai, dimineaţa,
cumplită vedere,
m-am trezit cu tâmpla pe tine
galbenule, snopule, grâule.
Şi m-am gândit -Doamne,
ce fel de pâine voi mai fi fiind
şi eu,
şi pentru cine?

si putin paler

Digul

Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atît de atenţi
încît într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărîţi să mergem la capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decît singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vîrstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte?

Jocul
Mai am o scoică şi cîteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmînd fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm?
O scoică şi cîteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lîngă tribunele goale,
dar eu am văzut arzînd la amiază un nor
şi-am auzit cîntecul care îngenunchea caii sălbateci,
îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cîntecul
şi înainte de a mă învinge
soarele m-a făcut fericit.

Noptile
Nopţile, cînd îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfîrşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mîine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptînd cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, cînd se ating, mîinile,
totdeauna înfricoşaţi că mîinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visînd să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfîrşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi dacă vom muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopţii
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

cupidon si tainele barbatilor (2)

din ciclul "haideti sa cunoastem barbatii chiar de la ei", o noua declaratie a la cupidon.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Asa cum am promis data trecuta ma intorc la tipurile de barbati prinsi ca insala sau suspectati ca insala.

Si cum barbatul roman e si sincer dar si inventiv, minunati-va:

6. Barbatul sincer: “Sunt vinovat, dar tu m-ai impins la asta! Nu vezi ca relatia noastra nu mai are nici un viitor?” Acesta e barbatul care nu mai are niciun interes sa mai continue si da cartile pe fata, chiar daca nu procedeaza corect.

7. Barbatul care da vina pe inactivitatea sexuala din cuplu. “Ce era sa fac draga daca pe tine te doare capul tot timpul sau esti obosita? Sa ma masturbez? Nu vreau sa ne despartim, dar trebuie sa te schimbi!”

8. Nesimtitul insensibil si vadit dezinteresat: “Da ce, draga, suntem casatoriti si eu nu stiam? Ma vad cu cine vreau eu si fac ce vreau eu, daca nu-ti convine esti libera sa-ti cauti fericirea.”

9. Tipul religios patetic: “Draga mea si-a varat diavolul coada. M-a posedat necuratul, parca nu mai eram eu. O sa ma duc la biserica si o sa se rezolve. Numai bunul Dumnezeu ma poate ierta, stiu ca tu nu o vei face.”

10. Barbatul care neaga si da vina pe gura lumii: “Bine ca te iei dupa toate tampitele care sunt geloase pe relatia noastra. Tu pe cine crezi, pe ele sau pe mine ? Lasa lumea sa vorbeasca, tu nu vezi ca lumea-i proasta ?”

11. Barbatul care neaga si inventeaza conspiratii si intrigi: “Aha, deci ti-a zis x-ulescu sau x-uleasca! Tu nu-ti dai seama ca vor sa bage strambe sa ne despartim, tu nu ai vazut ca ala ar face orice ca sa puna mana pe tine si de’aia minte, sau ca idioata aia ma place? Draga mea, e simplu: dezbina si cucereste! Asta vor sa ne faca, nu mai fi tu asa de credula!”>

dimineata vie

ati fost vreodata in parc dimineata devreme?
e extraordinar... greu de redat... poate chiar imposibil.
atat de viu!
desi e linistite si aproape pustiu, nimic nu e static. exista un "ceva" eteric, osciland intre pamant si aer, ca o rasuflare, care pulseaza de viata. un Sfant Duh al diminetii.
si ca un miracol, Duhul are puterea de a uni totul. e pricipiul integrator al unui peisaj holistic dintr-un tablou impresionist proaspat pictat, in care nu s-au uscat inca vopselele si culorile curg si se intrepatrund si se imbie una pe alta spre nou. noi forme, noi culori, noi idei, viziuni plutitoare.
totul face parte din tot, contururile sunt diluate si - senzatia care m-a inundat pe mine- toate simturile ajung sa se confunde. nu mai stii daca mirosul te ameteste sau culoarea sau atingerea uda a pamantului. stii doar ca la un moment dat te loveste ceva, habar n-ai ce si de unde vine, care te face sa te opresti in loc si sa contempli. incerci sa adulmeci, sa identifici unda care te-a electrizat, sa-i gasesti sursa, dar iti dai seama ca uneori intrebarile nu-si au rostul.
si nici amintirile.
dimineata, in parc, amintirile te lasa sa traiesti.

adevar sau provocare

m-a provocat verow sa-i urmez exemplul si sa spun 7 lucruri despre mine pe care nu le stiu cunoscutii mei. :) eu nu sunt un om secretos! asta e clar pentu toti cei care ma stiu. chiar si eu m-am obisnuit cu ideea. nu cred ca exista nici macar un singur lucru despre mine pe care sa nu il fi spus cel putin unei persoane. pur si simplu simt nevoia sa impartasesc. si totusi, mai ales in ultima vreme, cand parca am luat-o razna mai rau ca niciodata, mi se intampla sa realizez uneori ca unele idei ce-mi flutura prin minte chiar nu sunt de spus. asta ca sa mentin aparenta unui om cat de cat normal, sau macar nu chiar nebun, ca ciudata stiu ca m-ati catalogat deja. :)
si ca provocarea Veronicai sa fie intr-adevar o provocare, am ales sa spun aici cateva din ideile crete care ma leagana uneori si unele lucruri pe care le stiu doar prietenii apropiati, care ma sfatuiesc calduros sa nu le mai spun nimanui. :) imi vor binele...

asa... imi iau inima in dinti:
1) singura data cand am zburat cu avionul am avut senzatia clara ca sunt... printesa norilor. va rog nu radezi inca!
2) acum doua seri am avut alta "revelatie": sunt o zana plutitoare. daca va spun ca era noapte, in parc, miros de magnolii, vant usurel, alunecam pe role si ascultam leonard cohen poate ma intelegeti. zic si eu... poate. :)
3) vreau sa seman cu o panseluta. no commnet.
4) prietenii apropiati imi spun mieluta si momarca. momarca nu stiu ce e, dar mi s-a zis ca e de bine. uneori insa am senzatia ca ma fraieresc. :)
5) am un catel martzian. perrito. din greseala mi l-a bagat gina in valiza ei cand a plecat de la mine si de cateva luni e la ea acasa, unde sta singurel si trist. cred sincer ca ii e dor de mine si ma intristez. desi e de plus.
6) visez sa umblu ametita, imbracata ca o nebuna, pierduta intr-o masa de oameni care ma ignora complet.
7) sunt in acelasi timp absurd de geloasa si absolut deloc geloasa. sunt in stare sa ma invinetesc de gelozie pe o actrita, cantareata, prezentatoare TV, insa sunt incapabila sa simt gelozie pentru o "amenintare" reala. intuiam asta de mult timp, dar mi s-a confirmat cand singurul individ care a avut proasta inspiratie sa incerce sa ma faca geloasa nu a obtinut decat sa imi provoace dezgust si sa ma indeparteze definitiv.

verow, cumpli con mi palabra. multumita? :)

se mai baga cineva? macar sub anonimat, aveti curaj? :)

putin minulescu

De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!...

Iuli crede ca poezia asta mi se potriveste, iar eu cred ca Iuli are dreptate. si ma intreb, cat de transparenta sunt eu sau cat de bun psiholog este ea, din moment ce ne cunoastem doar de o luna si ceva. :)

bomboana amara

sindromul bomboanei amare. este o reactie psihica de disconfort resimtita atunci cand un individ primeste laude, recompense sau aprecieri nemeritate. desi a reputat un success, faptul ca la baza lui a stat o minciuna sau un act incorect afecteaza modul in care este receptat de catre individ. starea resimtita este de fapt de tensiune, in loc sa fie de bucurie, iar efectul asupra stimei de sine este invers asteptarilor.

va incearca senzatia ca stiti aceasta stare? ei, sa nu va mire ca e doar o senzatie vaga, pentru ca daca intr-adevar ati trecut prin asta, intamplarea a fost cel mai probabil cu mult timp in urma, in anii copilariei. sindromul bomboanei amare este specific copiilor si dispare odata cu maturizarea. :)

nu ma pot abtine sa nu zambesc. amar.

mi-am adus aminte de chestia asta ca raspuns la o intrebare retorica. se pare ca mintea mea functioneaza dupa cum vrea muschiul ei, total independent de sugestiile mele mai mult sau mai putin subtile – cand am nevoie de raspunsuri se uita lung (si cu capul putin inclinat inspre dreapta, parca o vad...), iar cand ar trebuie sa asculte in tacere, se trezeste facand conexiuni.

cum a putut? asta era intrebarea. niciun raspuns asteptat.

gandindu-ne la cel ce ne-a mintit, nu ne putem abtine sa nu-l tragem la raspundere pentru propriile noastre asteptari. ne-am fi asteptat ca ceva in el sa-l fi oprit sau macar sa-i fi pus bete-n roate, sa il fi zgariat, sa se fi agatat de constiinta lui cu unghiile… ne punem in locul lui (chipurile) si uimirea noastra creste si mai tare. “cum-a-pu-tut? vai, eu… eeeeeeeeeeeeeeu as fi intrat in pamant de rusine daca as fi facut asa ceva!” din exercitiul de simulare, rezultatul e mereu asta. daca ne trece insa prin capsor sa facem un alt exercitiu, de amintire, am constata cu surpriza ca “in locul lui” ne-am purtat exact la fel!

Ok..ok.. hai sa nu generalizez. vorbesc in numele meu de acum.

ce gandeam cand el ma privea cu drag si nu inceta sa se minuneze de cat de buna si speciala si iubitoare si extraordinara e iubita lui, iar eu, iubita cea ca nimeni alta, tocmai ma intorsesem de la celalalt? mi-era rusine de mine? simteam nevoia sa ma uit in pamant? realizam macar ca traiesc in minciuna? ma macina vreo disonanta? neah! un zambet sardonic era singurul care ma chinuia. trebuia sa il suprim, ca sa nu ma dea de gol, si imi era greu, in sensul asta! si in prostia mea –subliniez: prostia!!!!- inclinam sa cred ca “succesul” meu se datoreaza genialitatii mele. “clar, sunt geniala!” (btw, ati observat ca pseudo-geniul se manifesta mult mai simplu in malefic?) nici urma de tensiune, nimic amar in toata chestia asta.

am ajuns sa cred ca de fapt constiinta este un mecanism manipulabil, o marioneta pe care o jonglam cum vrem noi astfel incat sa nu ne disturbe confortul psihilogic si buna parere despre sine. un arbitru legat fedeles care priveste meciul din tribuna. poate a incetat sa se manifeste plenar si neconditionat inca din copilarie. de atunci toate bomboanele sunt dulci.

slava Domnului, copilul din mine a reusit sa fie resuscitat la un moment dat. i-am ascultat inima cu urechea si mi-am dat seama ca poate fi salvat. si am vrut sa-l salvez! a avut probleme serioase cu fierea o vreme, de la atata amar, saracul, dar si-a revenit si a invatat sa se fereasca.

ma gandesc ca in fiecare dintre noi e un copil care abia mai respira. si avem de ales intre a-i da o mana de ajutor si a ne transforma in niste criminali. iar decizia depinde de curajul nostru de a ne re-cunoaste.

cupidon si tainele barbatilor

Dupa cum spuneam, dragul meu, e randul tau sa-mi raspunzi la intrebari...

"cum reactioneaza barbatul prins sau suspectat ca insala?"

Tipuri de reactii ale barbatului prins ca insala

Aici trebuie sa recunoasteti, dragi femei, ca in astfel de situatii suntem mult mai originali decat voi. O femeie ar spune fara a gandi prea mult celebra replica: “Nu e ceea ce crezi.” Noi barbatii, ma refer la cei care au ceva la mansarda, derulam mii de scenarii in cap. E clar ca in fiecare barbat capabil se ascunde un regizor bun.

Exemplul acesta v-ar edifica: Ea se intoarce cu o zi mai devreme de la mama sa si isi gaseste barbatul in pat cu alta. Calm, inculpatul se ridica din pat explicandu-i sotiei ca este vorba de o colega noua de serviciu care nu are momentan unde sa doarma. Si asta se intampla in conditiile in care noua colega era dezbracata si dormea in pat cu el.

Sunt mai multe tipuri de reactii cum sunt si mai multe tipuri de barbati.

Prins ca insala e mult spus, fiindca ar trebui sa existe, daca nu flagrant, macar dovezi.

Si acum o sa enumar cateva reactii caracteristice:

1. Minciuna cu nerusinare pana in panzele albe(vezi cazul de mai sus)
2. Minciuna cu nerusinare pana in panzele albe, dar cu transfer de vinovatie. In sensul ca desi este vinovat reuseste sa intoarca situatia in asa fel incat o determina pe partenera sa creada ca este paranoica si excesiv de geloasa, inchipuita etc. Asta se aplica in cazul in care dovezile nu sunt suficient de solide.
3. Clasicul: Nu a insemnat nimic pentru mine. Aici e insa o capcana, pentru ca urmatoarele intrebari sunt destul de grele: Atunci de ce ai facut-o ? Eu nu-ti sunt suficienta? Aici se scoate mai greu camasa, dar se scoate: A fost impulsul de moment, nu stiu ce a fost in capul meu, dar jur ca nu o sa se mai intample niciodata. De ce crezi ca m-am intors la tine? Crezi ca a insemnat ceva curva aia? Am fost un om slab si recunosc, dar sa stii ca mi-am invatat lectia. Te iubesc. Si daca mai pluseaza cu o logodna avem si happy end.
4. Si cel mai tare e cel care nu neaga nimic, tace din gura, primeste mustrarile, lasa capul in pamant, e constient ca a gresit, dar pur si simplu nu mai are replica, nu ca nu ar putea, ci pentru ca e atat de comod sau poate ca e constient ca orice ar zice s-ar intoarce impotriva lui.
5. Mai e cel care a premeditat totul. Si astepta sa fie prins si certat pentru ca era prea las sa spuna stop unei relatii.

Lista poate continua (si VA continua) insa acestea sunt cele mai frecvente reactii. Asa e barbatul, un idiot. Diferenta e ca de obicei noi ne intoarcem la “oficiala” chiar daca avem scapari. Femeile nu. Femeile se indragostesc de celalalt de cele mai multe ori. Insa ce avem in comun unul cu altul este poligamia.

auto-pacaleala de 1 aprilie

din nou o zi trista. sa-i ia naiba de barbati infideli! de fiecare data cand mai aflu de cate unu, involuntar derulez si povestile-mi proprii. o poveste fara sfarsiiiiit... fa-ra sfar-sit...
ma intreb daca oamenii astia cumva au terminat aceeasi scoala, daca au luat cursuri comune de fraierit fraiere, pentru ca altfel nu prea pot sa-mi explic cum se face ca au toti aceleasi reactii, aceleasi texte si, la naiba!, aceeasi putere de convingere ca "ei nu!"
si pentru ca e 1 aprilie, mi-am amintit de aceeasi zi, cu vreo 10 ani in urma. s-a intamplat sa vina o prietena si sa-mi spuna ca are o prietena care are o prietena care zice ca prietenul meu e prietenul ei! soc. plansete. bocete. de ce eu? de ce el? el, ala care ma iubea ca pe ochii din cap... ma rog, tot tacamul...
si vine el. il iau tare din prima si-i zic ce stiu, il injur cum ma pricep mai bine si il dau afara. baiatul ce face? ma ia frumusel de-o aripa si-mi zice sa merg cu el. ma urca in masina si ma duce fix la gagica de la care a pornit totul, cea care spusese ca e combinata cu el. mi-o aduce si ma lasa singura cu ea. "intreab-o tot ce vrei tu!"
atunci a fost prima si ultima data cand am crezut ca m-a inselat si m-am inselat. nu, chiar nu facuse nimic. erau inventii.
ce ar fi trebuit eu sa invat atunci? - cum reactioneaza un barbat nevinovat! asa! te ia pe sus si-ti demonstreaza adevarul! nu fuge, nu se ascunde, nu amana, nu evita, nu se ataca pentru ca "n-ai incredere in el", nu face crize ca il agasezi cu obsesiile tale paranoice, nu, nu si nu!
si atunci... cum de am fost atat de ingrozitor de proasta incat nu mi-am dat seama, ani mai tarziu, in repetate randuri, ca omul din fata mea NU se comporta ca un nevinovat? ca doar aveam modelul, puteam sa fac o simpla comparatie.
am zis-o si o sa o mai zic: femeile sunt proaste, iar eu sunt cea mai proasta dintre ele!

mesaj catre viitorul meu iubit: stiu ca oricum faci eforturi considerabile sa iti joci rolul de barbat "altfel", dar te rog, daca tot ai reusit asta, mai fa un efort si atunci cand ma vei insela, fii si tu original in reactii, poate o sa ma pacalesti. pentru ca daca vei face la fel ca ceilalti PROMIT ca o sa ma prind de data asta! sa nu zici ca nu te-am anuntat!