imi zice verow sa scriu despre Sweet november. stiti toti filmul. eu l-am vazut de cateva ori. m-am indragostit de sara, cu hainele ei aruncate fara noima, colorata ca toamna, palida dar vie, alergand pe plaja, zambind tuturor, transformand moartea in iubire si iubirea in nebunie. in fiecare an, in luna noiembrie o regasesc pe sara. si pe mine in ea.
plang de fiecare data, fara exceptie. prima data am plans doar la sfarsit; eram tanara si fericita, eram iubita si nu recunosteam in film alta tristete decat pe cea a mortii. in ultimii ani plang de pe la inceputul filmului, continui in 2-3 reprize pe la mijloc si apoi in ritm sustinut pana la final. dar nu mai plang de tristete.
in toata povestea asta tragica, eu vad frumosul. de fapt, ca in orice poveste de iubire, daca judeci dupa final, esuezi in regret sau melancolie, dar daca ii vezi sublimul existentei in timp, te umpli de substanta ei si zambesti.
ce ma fascineaza pe mine in Sweet november este abandonul personajului masculin in fata unei lumi pe care nu o intelege si pe care toate forurile ratiunii sale o resping, din iubire. ma atrage ceea ce nu am avut niciodata, evident. ma atrage de fapt, cred eu, propriul meu vis de a-mi imparti lumea cu un om care sa rezite impulsului de a respinge ceea ce i se pare ciudat. care sa ma iubeasca atat-de-tare.
Sweet November este iubirea careia nu i te poti opune, e atractia inconstienta catre ceea ce te implineste, desi e tocmai ceea ce constient respingi. e iubirea invingatoare. sara moare, dar el a ajuns sa Traiasca. cu T. cum spuneam eu prin teoriile mele din anul 1 de facultate... a Trai inseamna "a simti".
ma gandeam ca anul asta sa nu-l mai vad. nu stiu sigur de ce... vreau sa traiesc un sweet november! sunt geloasa pe sara.
plang de fiecare data, fara exceptie. prima data am plans doar la sfarsit; eram tanara si fericita, eram iubita si nu recunosteam in film alta tristete decat pe cea a mortii. in ultimii ani plang de pe la inceputul filmului, continui in 2-3 reprize pe la mijloc si apoi in ritm sustinut pana la final. dar nu mai plang de tristete.
in toata povestea asta tragica, eu vad frumosul. de fapt, ca in orice poveste de iubire, daca judeci dupa final, esuezi in regret sau melancolie, dar daca ii vezi sublimul existentei in timp, te umpli de substanta ei si zambesti.
ce ma fascineaza pe mine in Sweet november este abandonul personajului masculin in fata unei lumi pe care nu o intelege si pe care toate forurile ratiunii sale o resping, din iubire. ma atrage ceea ce nu am avut niciodata, evident. ma atrage de fapt, cred eu, propriul meu vis de a-mi imparti lumea cu un om care sa rezite impulsului de a respinge ceea ce i se pare ciudat. care sa ma iubeasca atat-de-tare.
Sweet November este iubirea careia nu i te poti opune, e atractia inconstienta catre ceea ce te implineste, desi e tocmai ceea ce constient respingi. e iubirea invingatoare. sara moare, dar el a ajuns sa Traiasca. cu T. cum spuneam eu prin teoriile mele din anul 1 de facultate... a Trai inseamna "a simti".
ma gandeam ca anul asta sa nu-l mai vad. nu stiu sigur de ce... vreau sa traiesc un sweet november! sunt geloasa pe sara.
Un comentariu:
ce frumos ai scris aici: "Sweet November este iubirea careia nu i te poti opune, e atractia inconstienta catre ceea ce te implineste, desi e tocmai ceea ce constient respingi. e iubirea invingatoare. sara moare, dar el a ajuns sa Traiasca."... numai ca as fi preferat un film in care nebuna aia zurlie sa fie aia care traieste si tembelul cu principii sa isi traiasca si el ultimele zile sa vada ce inseamna a Trai!
Trimiteți un comentariu