imi spunea de curand o prietena draga ca ea si iubitul ei sunt "doi ratoni f-f-itzi" si am zambit larg gandindu-ma cat de frumos este jocul in doi si cat de mare este creativitatea oamenilor care se iubesc. am asistat de-a lungul timpul la tot felul de combinatii insolite de Tzupy si Tzumpi, amoruri imposibile intre pinguini si crocodili, metamorfozari nocturne din ponei in catelus, imbratisari de urs, cantec de robo-gandacel si multe alte scorneli de care nu-mi mai amintesc cum au aparut si cum au ajuns sa faca parte din vietile noastre ca niste lucruri firesti. le-am primit cu drag si fara sa clipesc am intrat in orice scena si in pielea oricarui personaj ce mi s-a oferit sau mi-a sclipit mie ca luminita din ochiul unui pustan strengar.
au fost insa si "roluri" pe care le-am respins din start si nume pe care nu le-am acceptat niciodata. n-am vrut sa fiu veve, cum ma botezase un el la prima intalnire, pentru ca desi nu mai auzisem apelativul asta, mi-a sunat a cliseu-personalizat, iar mai tarziu aveam sa descopar ca am avut dreptate si veve fusese primit de alta la redistribuiri, probabil dupa principiul "daca tu nu il vrei, alta il va vrea. veve nu se pierde, veve se imparte". la fel, imi amintesc cum i-am taiat elanul unui alt el cand m-a strigat "iubito", ca asa vazuse el in filme ca se striga iubitele si cum se gudura ele de bucurie cand aud asta. sa nu imi mai zici asa decat atunci cand ma vei iubi! si a inteles baiatul ca sunt lucruri de-a care nu ma joc.
dar jocul care m-a urmarit inversunat ani de zile si pe care l-am refuzat sistematic a fost cel de-a bonnie and clyde. cel putin trei prieteni ai mei au fantazat cu personajele astea si pentru ca nu puteau functiona decat in tandem au incercat sa ma atraga in rol, asteptand de la mine macar o confirmare tacita ca imi surade piesa. nope! no bonnie in this picture. si nu pentru ca nu ma regaseam deloc in imaginea domnisoarei infractoare, pentru in anumite momente ale vietii mele nu am fost chiar intruchiparea spiritului justitiar, nici constiinta nu-mi facea probleme, dramul de nebunie si setea de adrenalina nu mi-au lipsit niciodata, iar ideea de oameni capabili de o mare iubire, chiar daca faptele lor ii condamna si ii transforma in criminali, nu era deloc rea, ba chiar se mula perfect pe o latura a mea care se simtea atrasa, inca din copilarie, de baietii cu probleme de disciplina, care nu vazusera in viata lor nici macar frunza de coronita de premiant, dar faceau o pasiune pentru fata cumintica din prima banca, pe care o priveau protector si timid.
de unde atunci aversiunea mea pentru bonnie si clyde?
din repulsia mea instinctiva fata de clisee, pe de o parte si, pe de alta parte, din lipsa de ... clyde!
nu stiu voi ce viziune aveti, dar eu nu puteam deloc sa il vad pe clyde sacul meu de box, pres cu care stergeam pe jos cand ma enervam, ca asa eram eu, mai cu nerv, la adolescenta, si nici cu o privire terifiata cand ridicam tonul sau cerandu-mi voie sa manance o piersica si nu, no way Jose!!!, nu-l vedeam pe clyde sa se vaite 3 ore si de la o ciupitura de tantar, ca e "sensibilut", sau sa ocoleasca subtil, cu ochii mariti a precautie, orice pechinez ceva mai voinic ce-i aparea "amenintator" in cale. nu vreau sa fiu rea, au avut si ei o multime de calitati, au fost baieti buni in esenta lor, dar nu aveau stofa de clyde, oricata imaginatie si bunavointa as fi avut.
gandindu-ma acum, la ceva timp distanta, ajung la concluzia ca de fapt se ascunde un clyde mic in fiecare barbat, chiar daca e deghizat uneori in gainusa oparita, dar am fost eu o potentiala-bonnie prea pretentioasa si lipsita de simt ludic. sau capacitati de disimulare. :)
au fost insa si "roluri" pe care le-am respins din start si nume pe care nu le-am acceptat niciodata. n-am vrut sa fiu veve, cum ma botezase un el la prima intalnire, pentru ca desi nu mai auzisem apelativul asta, mi-a sunat a cliseu-personalizat, iar mai tarziu aveam sa descopar ca am avut dreptate si veve fusese primit de alta la redistribuiri, probabil dupa principiul "daca tu nu il vrei, alta il va vrea. veve nu se pierde, veve se imparte". la fel, imi amintesc cum i-am taiat elanul unui alt el cand m-a strigat "iubito", ca asa vazuse el in filme ca se striga iubitele si cum se gudura ele de bucurie cand aud asta. sa nu imi mai zici asa decat atunci cand ma vei iubi! si a inteles baiatul ca sunt lucruri de-a care nu ma joc.
dar jocul care m-a urmarit inversunat ani de zile si pe care l-am refuzat sistematic a fost cel de-a bonnie and clyde. cel putin trei prieteni ai mei au fantazat cu personajele astea si pentru ca nu puteau functiona decat in tandem au incercat sa ma atraga in rol, asteptand de la mine macar o confirmare tacita ca imi surade piesa. nope! no bonnie in this picture. si nu pentru ca nu ma regaseam deloc in imaginea domnisoarei infractoare, pentru in anumite momente ale vietii mele nu am fost chiar intruchiparea spiritului justitiar, nici constiinta nu-mi facea probleme, dramul de nebunie si setea de adrenalina nu mi-au lipsit niciodata, iar ideea de oameni capabili de o mare iubire, chiar daca faptele lor ii condamna si ii transforma in criminali, nu era deloc rea, ba chiar se mula perfect pe o latura a mea care se simtea atrasa, inca din copilarie, de baietii cu probleme de disciplina, care nu vazusera in viata lor nici macar frunza de coronita de premiant, dar faceau o pasiune pentru fata cumintica din prima banca, pe care o priveau protector si timid.
de unde atunci aversiunea mea pentru bonnie si clyde?
din repulsia mea instinctiva fata de clisee, pe de o parte si, pe de alta parte, din lipsa de ... clyde!
nu stiu voi ce viziune aveti, dar eu nu puteam deloc sa il vad pe clyde sacul meu de box, pres cu care stergeam pe jos cand ma enervam, ca asa eram eu, mai cu nerv, la adolescenta, si nici cu o privire terifiata cand ridicam tonul sau cerandu-mi voie sa manance o piersica si nu, no way Jose!!!, nu-l vedeam pe clyde sa se vaite 3 ore si de la o ciupitura de tantar, ca e "sensibilut", sau sa ocoleasca subtil, cu ochii mariti a precautie, orice pechinez ceva mai voinic ce-i aparea "amenintator" in cale. nu vreau sa fiu rea, au avut si ei o multime de calitati, au fost baieti buni in esenta lor, dar nu aveau stofa de clyde, oricata imaginatie si bunavointa as fi avut.
gandindu-ma acum, la ceva timp distanta, ajung la concluzia ca de fapt se ascunde un clyde mic in fiecare barbat, chiar daca e deghizat uneori in gainusa oparita, dar am fost eu o potentiala-bonnie prea pretentioasa si lipsita de simt ludic. sau capacitati de disimulare. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu