mos bun

cred ca am fost foarte cuminte anul asta, ca primul mos mi-a adus deja cadouri mai multe si mai frumoase decat speram - nu speram sa ma impac atat de usor cu ideea ca el o iubeste pe alta, cum nu speram nici ca ultimele mele lacrimi imi vor usca rana care inca imi mai picura din cand in cand amintiri. s-a incheiat un cliclu si, ca orice final, m-a durut. ideea sfarsitului ireversibil intotdeuna mi-a dat fiori, inca de cand eram copil si privind peretele din dormitor imi imaginam ca daca peretele ar fi universul, in infinitul ala alb eu as fi un singur, mic si abia vizibil punct. golul care se inalta si cobora imprejurul punctului, in vai si culmi de viata care continua dupa moartea mea, ma obliga sa-mi scutur privirea ca sa scap de senzatia sfarsitului. oricat de mult mi l-am dorit in anumite momente, sfarsitul tot urat a ramas.
dar s-a scurs frumos, prin fisuri de inceput. inca o data, nici nu mai stiu a cata oara, am simtit ca "Cineva" are grija de mine si in momente urate imi rasare si mici fericiri care sa ma faca sa uit si sa traiesc in continuare cu bucurie, asa cum stiu eu sa traiesc, pana si tristetea, cu privire vie si zambet deschis.
mi-a adus mosul prieteni noi. si veselia cu ei. si sentimentul de "familie" si cantece cantate in gura mare in miezul noptii si pasi de dans din ce in ce mai grozavi si matele 'ncurcate si popa-prostu' si vin fiert si adormit la 5 dimineata, cuminti, asteptandu-l pe Mos. am pitit cadourile pe unde am putut si ne-am trezit pe rand, pandind sa doarma ceilalti, ca sa ne strecuram tiptil sa le umplem ghetele, pe care le asezaseram toti de cu seara, frumos, aliniate in dreptul usii. dimineata am uitat complet cati ani am.
incet incet simt cum imi dispare teama de Craciun. incep chiar sa sper ca anul asta, dupa atatia ani, voi avea din nou familie. si atunci, nimic mai frumos nu as putea cere. libera de orice tristeti, voi invata din nou sa visez. si voi visa la viitorul Craciun, cand poate voi trai povestea de demult.