constatare trista. cu cat imi doresc mai mult un om care sa aiba grija de mine, nostalgica dupa copilaria cand parintii rezolvau toate problemele, cu atat mai multe griji din afara cad asupra mea. si pana si parintii astepta sa le rezolv eu problemele.
iar imi vine sa fug. si nu pentru o zi, doua, trei, ci pana ma trezesc in alta viata. cea pe care mi-o doresc eu. pana atunci vreau doar sa ma lase toti in pace!
o zi. atat am fost fericita! imediat a trebuit sa platesc pentru asta, ca de obicei. mi s-a luat.
in cele din urma, tot ce stiu si tot ce ma mai tine e asta: "rabdare, irina, rabdare...
inca o lupta, inca un prag, inca o liniste la sfarsit, acelasi gol, usurare schiopa, bina macar ca s-a terminat!, capul sus, o iluzie, speranta, Clipa. si iar
desi uneori, ca acum, imi simt incheieturile mainilor strivite una de alta, mai pot inca sa visez. ca cineva, la un moment dat, ma va lua de mana. iar mana se va desface firesc de cealalta, ca si cand nu au fost niciodata legate. si uite! uite! ce repede dispare rana! "nu stii ca daca pup eu trece?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu