luni, 15 septembrie 2008

razbunare de toamna

Nu mi-aduc aminte sa mai fi fost vreodata atat de fericita pe ploaie. Ploaie mohorata de toamna mohorata, cu frig si vant si tot ce trebuie sa devin eu insami mohorata. Iar eu debordez de viata! Sa fie noaptea care tocmai a trecut, pe care am petrecut-o intr-un somn atat de dulce, imbratisata de cearsafuri albastre ca de un iubit purpuriu? Sa fie duminica linistita si calduta ca senzatia pe care am simtit-o dimineata in Biserica in sarbatoare? Ce sa fie? Sa fiu eu? Sa fie doar faptul ca ma amuza? Jocul ocul cul cu (e)l - nimic cool totusi; mai degraba cold. Sau poate faptul ca mi se pare ca retraiesc o vreme traita, pe care o cunosc atat de bine incat acum imi permit sa ma joc cu lucrurile care alta data imi dadeau fiori… ce bine e sa nu te temi… Ma simt bine. Sa fie faptul ca am baut un ceai care se cheama vis de iarna? :) ce nume frumos pentru ceai baut toamna!

Sa tot fie… toate astea si un ceva mai mult.

Stiu secretul, dar mi-e un pic rusine sa-l recunosc. Sa admit ca de fapt ceea ce ma bucura e necazul alteia. Ma bucura toamna asta rece si taioasa doar pentru ca a stricat toamna aia dureros de frumoasa, mult prea frumoasa pentru puterea mea de a-i suporta frumusetea. Primele doua saptamani i le-am petrecut cu greu, ravasita intre sentimente prea puternice ca sa le inteleg, infiorata de mirosuri de vie coapta, plutind in aer dulceag de frunze uscate care imi chemau pasii colorati. Toate trageau de mine si toate ma voiau, iar eu ma invarteam printre ele, incercand sa le raspund tuturor, sa ma dau celor ce mi se dadeau, sa nu pierd nimic si sa cuprind in mine necuprinsul. Eram neincapatoare si ajunsese sa imi fie atat de clar lucrul asta incat incepuse sa ma doara. Uneori simteam ca nu mai rezist, ca mi se inmoaie genunchii si ca voi cadea bajbaind dupa un colt uitat de toamna, undeva la metrou poate, unde sa imi odihnesc simturile. Un inceput de toamna coplesitor.

Plin, in viata mea goala. Cum sa nu fiu invidioasa?

Cum sa nu ma doara cand traiesc cea mai intensa toamna din viata mea si nu am cu cine sa o impart?

Mai bine sa ploua! Ploaia se traieste pe cont-propriu.

Vi se pare ca am incheiat trist? Si mie…

:)

Un comentariu:

Simion Alexandru spunea...

Tristetea nu vine numai din dragoste....si suntem singurii kre o pot alunga!Intr-o zi...m-am hotarat...azi vreau sa zambesc,si sa o fac mereu,kiar dk doare si e greu! Am seri,in kre ma simt singur....dar sunt asa pt k eu am respins tot,sincer nu stiu,ori pt a ma proteja,ori am devenit prea pretentios,sau .....nu am rasp!
DIn dragoste....pot spune k am invatat multe...dar din realitatea cruda am ajuns sa ma dezgust!
Sunt oameni kre renunta p parcurs....kre nu realizeaza lucrurile marunte din viata,dar desi e greu,mereu ne ridikm,incepem sa ne zbatem pt noi,pt fericirea noastra...kre o fi aia nu stiu ink!ma bucur k-s sanatos...ma supara gatul kteodata...dar in rest...ma bucur de o ciocolata,de o melodie,d o krte buna,de o plimbare linistita,d un zambet! Aa....am fost facut acru....si indiferent! Nu-s mandru de cele 2....dar...pers kre nu merita,km asta primesc din partea mea! am fost prea bun odata......acum incerc sa schimb asta...pana knd se va gasi acolo cineva ....sa merite!