week-end de viata

Week-end-ul asta vreau sa-l povestesc. Nu stiu de ce, nu ca s-ar fi intamplat ceva deosebit, imi vine sa scriu despre frumusetea zilelor ce tocmai au trecut.

Am debutat spectaculos vineri seara cu un bocet in torente si vorbe deloc blande la adresa propriei mele persoane, pe buna dreptate. Am fost atat de proasta incat mi-am meritat din plin palma. Si cum plangeam eu cu sughituri profitand de deplina libertate pe care ti-o ofera o casa goala cand ai chef sa iti plangi soarta – in cazul meu prostia – imi suna telefonul. O draga prietena vine pe la mine. Am inchis zambind si am simtit inca o data ca cineva are grija de mine si imi trimite, prin mesager, o mangaiere.

Am uitat si de mama plansului cand l-am revazut pe Perrito. Catelul meu martian, primit cadou acum 3 ani in spania, pe care il iubesc eu muuuult de tot si care imi fusese rapit intr-o eroare la facutul bagajelor de prietena mea, acum era inapoi! Moale si prostut, cu gatul putin subrezit, dar la fel de blajin si jucaus, Perrito mi-a sarit in brate. Se vedea de la 5 poste ca si el m-a recunoscut si ca i-a fost dor de mine cum mi-a fost si mie de el. Ne-am mirosit reciproc cateva minute, ne-am adulmecat, eu mi-am dat seama ca a petrecut ceva vreme pe fundul vreunei valize, iar el imediat s-a prins ca am plans. Daca isi aminteste bine ultimele momente petrecute in casa asta – nu poate uita aruncatul dupa canapea si agatatul pe lustra- poate intui si din ce cauza plangeam. Doar pentru asta i-ar placea sa fie si el un catel normal: sa-l poata pedepsi cu o muscatura pe vinovat. Dar cateii martieni nu au gura. Of! Ei, mai Perrito, nu-i nimic. Si nimeni vinovat. De data asta nu pot acuza pe nimeni; singurica mi-am cautat-o. Mai bine hai sa ne jucam. Mi-a fost asa dor de tine!

Am dormit perfect, constienta in fiecare minut de prezenta lui langa mine pe perna. M-am trezit asa cum imi place sa ma trezesc sambata dimineata, bucuroasa ca traiesc si ca urmeaza o zi intreaga in care sa ma bucur de lucrul asta. Doar lapte la micul dejun pentru ca inca nu m-am refacut complet dupa toxinfectia de acum cateva zile. In plus, din bocitul de aseara m-am mai ales si cu bube noi, cele mai interesante dupa parerea mea fiind cele de pe glezne, de care sunt absolut incantata pentru ca nu am mai vazut niciodata asa ceva. Si eu chiar am vazut ceva bube la viata mea!

Imi place la nebunie toamna pentru ca, printre altele, imi da senzatia ca e voie sa ma imbrac cum vreau, neglijent, fara nicio noima, cam cum zboara frunzele, iar dimineata asta e o toamna perfecta. Mi-am pus niste blugi care imi arata fundul cat o betoniera, am sarit peste sutien pentru ca n-am chef sa mai incerc sa salvez aparentele, mi-am aruncat o bluza roz turbat, o esarfa la gat si am plecat la shopping!

4 ore in Ikea au trecut fara sa ma prind ca mai exista si timp pe lumea asta. Decorarea casei e un lucru la care visez de cand ma stiu, si ma stiu de ceva timp, iar acum traiam, secunda cu secunda, bucuria alegerii fiecarui obiect pe care il vedeam in camera mea, intr-o senzatie de implinire si impacare cu propria viata pe care nu am mai avut-o de ani de zile. Am depasit surprinzator de usor socul de la casa cand am auzit cat trebuie sa platesc. Slava Domnului ca am bani. Ce sa fac cu ei, daca nu sa ii dau pe lucrurile care ma fac fericita?

Am iesit in parcare topaind sub cateva picaturi mari de ploaie, desi ma jena destul de tare buba de la o glezna. Am lasat plasele in masina si am trecut la Carrefour pentru o noua sesiune de cumparaturi. Carrefourul ala imi trezeste inca amintiri, dar acum mi se rupe si de ele si de “subiectul” lor, asa ca imi vad linistita de cosmeticele mele din Sephora si ma bucur ca in sfarist am ajuns sa-mi iau baza pentru machiaj pe care mi-o doream.

Hai putin si-n Brico Store. Ne-am ales o mocheta, am comandat-o, am asteptat vreo juma’ de ora un nene care ne-a facut un calcul si ne-a dat un bon cu care sa mergem la casa sa platim inainte sa ne taie mocheta. Cand am vazut suma, muuuult peste estimarile noastre inteligente, am decis sa dosim bonul pe vreun raft si sa o taiam din locul locul ala. In hohote de ras. Care s-au stins treptat, desi mai apareau razlet, prostesti, cand ne-am dat seama ca nu mai gasim masina in parcare. Pentru ca sectiunea H Feeria e mai multe! De diferite culori. Dar noi nu stiam asta…

Am fost totusi sa cumparam si covor, cu ultimii bani, apoi acasa si da-i si decoreaza. Aveam energie sa decorez 14 case daca ar fi fost nevoie, desi piciorul cu bube pe gleza intre timp se si umflase si arata intr-un fel.

Ce zi frumoasa. Ar fi pacat sa se termine. Asa ca dupa o baie si o gateala rapida am plecat putin si pe la disco. Pana pe la 5 dimineata. Cu piciorul meu vaduvit complet de vreo urma de gratie, am topait pe tocuri toata noaptea pe o muzica departe de gusturile mele ceva mai putin familiarizate cu minimal-ul. Dar dispozitia si compania fac totul, asa ca m-am distrat foarte tare.

Duminica… prima dimineata in casa mea redecorata. Chef de rasfat. Un peeling, cateva masti, o baie buna, uleiuri alea alea… leneveala, un film si apoi cateva pagini de lectura la lumina noii mele veioze… duminica.

Nimic deosebit. Un simplu week-end, dar care mi-a dat ocazia sa imi dau seama ca traiesc exact viata pe care mi-ar placea sa o traiesc. Realizez ca tot ce-am asteptat pana acum s-a transformat in minunea bucuriei de a-ti trai micile vise, iar tot ceea ce inca nu s-a implinit nu e decat “anticipatie” pentru alte multe si multe bucurii ce urmeaza sa le traiesc.