ciocolatzel - partea a doua

4. "Mda, cred ca sunt norocoasa. Sa ma fi vazut acu’ 10 zile ce plangeam si vomitam ca vazusem niste poze ale lui Gigel cu noua lui iubita, la o petrecere, unde se sarutau si dansau, bot in bot. El beat si entuziasmat, ea urata ca porcu`, cu o tufa absolut ridicola de par, cu pielea urrrrata, cu gusa de scrofitza, fara tzate, fara kur si leeeeesinata dupa el.

Jur ca din momentul ala m-am simtit si frumoasa si norocoasa. Un pic ingrijorata ca am iubit un barbat fara gusturi la femei ..
In fine, ca sa nu fiti foarte invidioase, va spun ca Ciocolatzel gateste semipreparate, gen file de peste la gratar si face un pure oribil, in care pune ardei rosu si smantana.
Dar are o dantura perfecta ( e nefumator) si il iert."

5. "Acum, ca sa nu mai fiu offtopic, vreau sa-i transmit Vanesei urmatoarele cugetari scoase din putul gandirii mele:
- un barbat e mai bun decat nici unul, pana gasesti altul
- indiferent cu ce a gresit fata de tine si cat de multe resentimente ai fata de el, probabil ca nu a fost destul de grav ca sa te dezguste. Altfel luai decizia fara sa sughiti.
- nu te desparti inainte de Paste.
- o greseala e o greseala, dar daca nu e un tampit, omul se mai si intelepteste.
- daca stii ca esti de-aia care sufera si se consuma (ca multe dintre noi), incearca sa ai macar o calitate: lipsa de scrupule! :) Deci cauta-ti altul si abia apoi desparte-te.

6. "Si regret cei 30 de ani in care am trait fara sa-l cunosc. Ca sa nu mai spun cat regret ultimii doi ani jumate, in care am tinut cu dintii de Gigel, crezand ca s-au terminat barbatii. Il vedeam ca pe o perla rara iesita dintr-o scoica, in timp ce toata lumea clatina din cap si-mi spunea: "nu e perla din scoica, fata, uite, e margica de la Meli-Melo". Io nu si nu, ca e perla. Acum, va zic: am dat cu ciocanu-n ea si intr-adevar: era de la Meli-Melo.

Inca nu sunt vindecata, fireste, inca nu stiu ce va fi cu Ciocolatzel, pt ca nu i-am descoperit inca defecte (poate e Frankenstein si nu stiu eu). Dar ma simt, lately, atat de importanta, desteapta, femeie si cum mai vreti voi, incat spun cu mana pe inima ca durerea despartirii a meritat.
Ce mi se pare absolut fascinant este ca eu nu tre` sa fac nimic si lui ii place tot ce fac. Si cand vorbesc (ma asculta, OMG!), si cand tac... De altfel, pot vorbi orice cu el (si el e un vorbaret). In pat pot sa fac orice, ca nu se inhiba, ba din contra: imi arde o palmita la fund si-mi zice "frumusete" sau "bunaciune". Are o tinuta dezinvolta si un aer sigur pe el, care ma fac sa ma simt fastacita.
Nu mi-a placut de el, la inceput, pentrut ca se dadea cu un parfum imposibil si a fost foarte insistent. I-am sugerat sa-si schimbe parfumul si sa-si dea mai putin. Si i-am spus ca sunt obisnuita sa am spatiu (muuuuult spatiu) si sa o luam usor. Dar il inteleg si pe el, e singur pe lume (are doar prieteni si aia insurati), s-a complacut intr-o relatie de 6 ani cu o fata pe care nu o iubea... Cum naiba sa nu ma simt speciala?"

deci...
unele au noroc pe lumea asta! si n-oi fi avut eu pana acum, dar cum se termina postul pe bune ca ma bag si eu la un Ciocolatzel, ca tare-mi place cum suna! :)

si am mai ramas cu o intrebare. vizavi de "daca nu e un tampit, omul se mai si intelepteste".... dupa cat timp in care vezi ca nu se intelepteste poti sa declari un om tampit? ca mi se pare ca am iubit vreo doi. da' nu's sigura... poate n-a expirat termenul... :)

ciocolatzel - prima parte

de cateva luni bune nu am mai intrat pe forumul eva, unde petreceam inainte ore in sir ca sa vad cum se vaita si alte gagici, ca de mine eram satula. si am gasit iar subiectul "despartire". o tipa intreba cum si ce sa faca sa treaca mai usor peste. si evident, au inceput sa curga sfaturile. printre ele, dau de o poveste care m-a amuzat tare. atat de tare ca m-am hotarat sa o pun aici. sunt mai multe posturi, pe care le-am unit eu, deci pare sa lipseasca continuitatea. lasati-va si voi putin imaginatia sa lucreze. :) incep!

1. "Cand te desparti e recomandabil, e bine, sa ai in vedere pe altcineva. Altfel, te trezesti singura si confunzi, cum am patit eu, singuratatea cu regretele. Si faci prostii, te intorci, pt ca brusc, nasolul, burtosul, emasculatul, badaranul cu care ai fost prietena iti pare roz.
Deci, recomand calduros sa ai in preajma un Ciocolatzel plin de solicitudine, care sa-ti faca trecerea usoara. Cu putin noroc, o face chiar misto :)

So, think about it."

2. "Vanesa trebuie sa stie ca eu m-am despartit asa, cu vitejie, fara sa am pe nimeni, ca mi-a fost greu pana nu demult, atat de greu ca mi-am jurat sa nu sfatuiesc pe nimeni sa ia o decizie grea pe inima goala.

E foarte adevarat, un altul, mai spalatel de preferinta, schimba focusul. M-am surprins si eu bucuroasa sa-mi fac gomage si manichiura cu ochii pe ceas, ca vine Ciocolatzel sa ma scoata in oras. Bine, io sunt si nebuna, stati, sa mai iau o gura de cafea si va zic ce mi-e mie dat sa traiesc: am mers la cele mai fancy restaurante din Bucuresti, ma ia cu masina, ma aduce, imi face masaj (si, cand vedem un film imi maseaza talpile si mi le saruta), ma pune sa stau pe scaunel, timp in care imi gateste, spala vasele, imi face suc de portocale, ca sa nu mai beau porcarii de sucuri, cheama menajera inainte sa vin la el, face piata (se trezeste sambata de dimineata, ca sa nu intarzie la mine), se barbiereste zilnic pt ca mi s-a iritat barbia, sta cu fundul pe cada cand imi fac nevoile si imi spune cat sunt de frumoasa (OMG!), imi cumpara flori si ma saruta in podul palmei pana imi vine sa lesin, si face sex de cate ori vreau. Cand nu mai vreau, se opreste.Se spala de cutare parfum, ca sa se dea cu ala care imi place mie. Ma suna de sapte ori pe zi sa-mi spuna ce vin smeker mi-a cumparat, ce program mi-a facut pentrut Paste, ce sexy sunt si ce bine ma f., ce fericit e ca m-a intalnit si ca ar vrea doi copii. Ma intreaba ce camasa sa-si ia pe el cand va urca sa ma ia la Inviere si va avea ocazia sa o cunoasca pe mama ( "transmite-i, te rog, sarutari de maini si dumneaei"). Unde mai pui ca arata dumnezeieste in camasi albastre, are ochii ca marea.

O sa-mi spuneti ca asa ceva nu exista.
Ba exista si ii multumesc lui Dumnezeu pentru el, pentrut ca datorita lui ma gandesc din ce in ce mai putin, spre deloc, la Gigel cel de trista amintire.
Habar n-am daca el este THE ONE, pentru ca ma simt uneori sufocata. Dar e clar ca e terapeutic si ca e pe post de ceai de musetel.
Altfel, ma tampeam de suferinta (am slabit ingrozitor). Stateam si depanam cele cateva amintiri frumoase din relatia anterioara si mi le derulam pe filmul mintii, ma torturam si ma biciuiam cu remuscari.

Deci, Vanesa, mai gandeste-te, daca e vorba ca ne intrebi cum e cand iei decizia despartirii, in conditiile in care inca iti mai iubesti prietenul."

3. "Oricum, am observat ca barbatului nu-i cad c.ouale daca sta la picioarele mele, pe covor, sau daca sta in maini si pe coate, prestand sex la fata de la 5 pana la miezul noptii.

Vanesa, nici eu nu l-am avut de la inceput. Si eu m-am aruncat in gol cu parasuta. Eu plangeam dupa Gigel, iar Ciocolatzel turba scotandu-ma zilnic la restaurant, ca sa uit. Pana cand si-a pierdut rabdarea, a tras de volan, m-a dus la el si mi-a aratat ce am de pierdut daca mai visez mult dupa potcoave de cai morti. Mi-a zis: asta sunt, am un apartament cu trei camere in care n-am foarte multa mobila, am salariu 45 de milioane si un amarat de Logan. N-oi fi eu ca Gigel al tau de instarit, dar am o frumusete de erectie si umeri lati, de care te rog sa te apuci zdravan, ca intentionez sa ti-o trag de-ti trece plansul. Hai, jos textila!
Se vede, nu, cat sunt de incantata?!

PS: v-am povestit ce masculin si sexos ma danseaza? Dap, si are si voce frumoasa, vibranta. Dap, si are muschi. :)

Si ce e si mai reconfortant, e ca i-au murit amandoi parintii, Doamne iarta-ma, ca suntem in saptamana mare!"

timp de impacare

primele mele amintiri legate de un Paste sunt de acum vreo 15 ani. era frumos afara si noi ne jucam "ratele si vanatorii". eu ramasesem blocata de o melodie, ceva cu "abra-abra-cadrabra...", pe care nu puteam sa o sufar, dar de care nici nu puteam sa scap. si cu melodia in cap, rata cum eram, topaiam de colo colo si imi ridicam fata spre soare si voiam din tot sufletul sa fiu fericita. pentru ca, stiam eu, nu stiu de unde, ca asa cum esti in ziua de Paste esti tot anul. deci era musai sa fiu fericita. desi, daca imi amintesc bine, cred ca eram indragostita fara speranta si deci oarecum suferinda. de cand ma stiu, tot intr-o suferinta sunt! :) si tot incapatanata sa fiu fericita...

mi-a ramas vie in amintire ziua aia. cu abra-cadabra cu tot. si cu degetul meu stramb, de la o minge cu care a fost nimerita rata cea topaitoare.

urmatoarele amintiri... o prietena de la etajul 5 si fratele ei cu ras ca de ied, care la prima ora a diminetii de Paste imi sunau la usa sa ciocnim oua.

peste un an sau doi, lipsa prietenei de la etajul 5. ne indepartaseram, nu stiu daca fusese si vreo cearta, dar stiu sigur ca ma apasa foarte tare distanta asta. ma simteam vinovata. si atunci, inainte de Paste, mi s-a facut dor de ea, cu oul in mana si cu rasul de ied in timpane si inca o data m-am simtit vinovata. pentru ca am lasat sa se intample asa, orice s-ar fi intamplat. si atunci, inainte de Paste, mi-am adus eu aminte ceva ce stiam de mult, fara sa stiu vreodata de unde, ca nu e bine sa fii certat cu cineva de Paste si ca sarbatoarea asta este timpul sa te impaci cu oricine esti suparat, sa ierti si sa iti ceri iertare. aveam vreo 15 ani atunci si stiu sigur ca despre "obiceiul" asta mi-am amintit ca si cand il stiam de o viata. de unde oare? nu ma duceam la biserica, parintii mei nu erau credinciosi, religie la scoala nu facusem... poate de la bunica copilariei mele... poate ea sa imi fi vorbit despre asta... si in sufletul meu de copil s-a intiparit pentru totdeuna ca Pastele este timpul impacarii.

atunci, la 15 ani, mi-am dorit sa imi recastig prietena. dar nu am avut curaj sa ii vorbesc si am ramas cu regretul asta mult timp. si cu amintiri frumoase din copilarie, cand inca ne jucam impreuna "ratele si vanatorii" si ciocneam oua pe scara la 2.

acum sunt fericita si linistita. pentru ca dupa cateva secunde de tacere, in care am cantarit bine raspunsul, am putut sa spun "NU" - nu sunt certata cu nimeni. "nu e nicio persoana cu care nu vorbesti? - nu." si am primit Darul si am iesit plina de viata din Biserica. cu adevarat plina.

si nu pot sa nu multumesc acum prietenei mele Dana, care a inteles ca dincolo de pauzele noastre prostesti e o legatura imuna la enervari stupide, si lui M, care prin cateva cuvinte care nu au spus nimic si poate ca nimic ar fi valorat prin continutul lor, a facut posibil un lucru extraoridar pentru mine - sa spun azi acel "nu" care m-a eliberat.

copii, vine Pastele! aveti grija sa nu fiti certati cu nimeni! e timpul sa iertati si sa cereti iertare. sa va iertati si sa Ii cereti iertare. e un timp in care puteti fi liberi. si sa iubiti.

capra vecinului traieste

ce tampenie in capul meu! de cate ori aud de cate un cuplu care a reusit sa treaca peste o perioada dificila sau sa se impace cand totul parea pierdut, am senzatia cretina ca eu sunt o fraiara, pentru ca eu nu am reusit asta! loser.
si imi aduc aminte ca la un moment dat intrasem intr-o competitie muta cu o tipa; fiecare cu relatia ei, fiecare criticand-o pe a celeilalte, invidii nerecunoscute, bucurii macaste ca boleste si capra vecinului... chestii de genul asta. sincer, foarte sincer, nu aveam nimic de invidiat in respectiva relatie, asa ca nu calitatea ei era obiectul competitiei noastre. ci rezistenta ei! stupid intr-adevar, dar existenta relatiei devenise scop in sine. iar cand a mea s-a destramat m-am simtit usturator infranta. eu nu am putut! altii da! ei sunt impreuna si acum, dincolo de tot si de toate! eu n-am fost in stare!

asta a fost acum cativa ani. intre timp am schimbat lentilele si optica s-a modificat. daca mi-ar pasa catusi de putin de oamenii aia, cu siguranta i-as compatimi pentru faptul ca au ramas impreuna. dar nu-mi prea.

de criticat nu mai critic pe nimeni. ma precipit eu uneori ca "nu inteleg si nu inteleg cum sa vrei sa ramai intr-o asemenea relatie", dar am invatat sa respect deciziile oamenilor. si daca ma uit putin in urma ma vad si pe mine pe aceeasi pozitie si imi dau seama ca nici pe mine cea de atunci nu ma inteleg. nici atunci nu ma intelegeam cred, dar ma acceptam.

si daca eu am reusit sa ies din relatii urate si altii nu, sincer nu cred ca exista nici merit si nici vina aici, indiferent de ce parte a problemei ne-am uita. nu am fost eu femeia puternica si hotarata care stie ce vrea si pleaca fara sa priveasca in urma cand nu primeste. nici pe departe. eu am fost doar norocoasa ca sursa nefericii mele m-a parasit! uneori lui Dumnezeu ii e mila de astia prosti tare, ca mine asa, care nu sunt in stare sa se rupa de ceea ce le face rau si atunci intervine El si ii da raului altceva de facut, sa o lase pe proasta in pace. :) deci n-am niciun merit.

vina? pentru faptul ca relatia mea s-a terminat si eu, spre deosebire de altii (altele, de fapt) n-am fost in stare sa o salvez... ei, daca as fi ramas la stadiul in care scopul era sa fiu cu individul ala, no matter what, atunci da, sunt vinovata. clar puteam sa il tin langa mine daca insistam. mort, copt, nu conteaza, langa mine ramanea! intre timp insa mi-am amintit ca scopul meu este sa fiu fericita. si asta schimba totul.

oamenii se despart. asta e! nu? unii se impaca, altii nu. nu imi reprosez ca s-a terminat, nu am sentimentul ca puteam sa fac mai mult... dar tot nu pot, de cate ori aud de cate un cuplu care a reusit sa treaca peste o perioada dificila sau sa se impace cand totul parea pierdut, sa nu ma gandesc ca si noi am fi putut fi acum impreuna. eu si el, cel care de fapt n-a existat niciodata.

pe patine

mi-a zis floricel ca a citit prin blogul meu si i s-a facut dor de mine. flori era sotia mea in facultate, in camin in Agro. sau sotul... nu mai stiu exact cum ne-am impartit rolurile. Doamne, ce frumos era in Agro! asa... hai ca nu ma las deturnata de amintiri de la ce voiam sa zic initial. ma tin tare.
au trecut ceva ani de cand s-a destramat casnicia noastra frumoasa si tot cam atat de cand ma schimb si ma tot schimb si iar ma schimb... atat de mult incat am fost chiar surprinsa ca ea a mai regasit-o in cea de acum pe cea pe care o stia de atunci. i-am amintit de mine, cand nici macar eu nu-mi mai amintesc prea bine uneori. floricel, ce ai recunoscut din mine?

de fapt... poate ca par identica. cine stie daca la exterior e vizibila schimbarea mea? mai ales pentru cineva care nu mi-a fost alaturi in ultimii ani... daca i-as povesti m-ar crede macar?
zilele trecute, de exemplu, am avut un acces de furie impotriva cuiva si in clocotirea cea mai clocotitoare a nervilor, cea mai crunta jignire de care am fost capabila a fost "egoistul naibii". asta a fost tot ce-am putut! flori, iti vine sa crezi asta? :)

ma tot uit la mine si ma minunez uneori de cat de obositoare sunt. trebuie sa stau cu ochii pe mine mai ceva ca pe un copil. ma tin sub supraveghere permanent, nu pentru ca as fi vreun pericol sau ca m-as teme de recidiva, ci pentru ca daca nu sunt pe faza cand se mai produce vreo schimbare va trebui sa pierd timpul apoi cu retrospectiva. daca tin pasul cu mine insami am avantajul de a ma cunoaste in timp real. :)
am evitat sa mai scriu ceva zilele astea pentru simplu fapt ca nu aveam nicio garantie ca a doua zi as mai fi de acord cu ce am scris. nu pentru ca ar fi fost vreo minciuna la mijloc, in niciun caz, ci pentru ca starile mele au fost atat de contradictorii si de fluide incat am ajuns eu insami sa ma intreb daca sunt autentice.
am momente cand ma simt atat de fericita, ca doar un minut mai tarziu sa ma intreb daca nu cumva fericirea mea era falsa. ca doar n-am niciun motiv... exista fericire fara motiv?... si daca nu as avea ca dovada vibratiile stomacului care tocmai isi revine din gol, as ajunge sa ma suspectez de autofraudare. as crede ca simulez fericirea, de dragul de a simti viata. dar nu.. chiar am fost fericita.
si daca nu as simti inca, in marul lui adam, dorul durandu-ma ca o muscatura, aproape ca m-as crede peste un minut ca e un doar un strain din care nu cunosc de fapt decat niste centrimetri de piele. as crede ca simulez dorul, de dragul de a simti iubirea. si totusi, chiar mi-a fost dor.
deci nu pot sa neg. nici fericirea, nici dorul... poti sa fii fericit fara motive? iti poate fi dor de un strain? cand sunt atat de fericita mai pot sa-mi amintesc de dor? cand imi e atat de dor mai pot sa cred ca ieri eram fericita?

acum intelegeti de ce n-am mai scris cateva zile? stau linistita si astept schimbarea schimbarii. pentru ca vreau ca cel ce ma cunoaste azi sa ma recunoasca maine.