primele mele amintiri legate de un Paste sunt de acum vreo 15 ani. era frumos afara si noi ne jucam "ratele si vanatorii". eu ramasesem blocata de o melodie, ceva cu "abra-abra-cadrabra...", pe care nu puteam sa o sufar, dar de care nici nu puteam sa scap. si cu melodia in cap, rata cum eram, topaiam de colo colo si imi ridicam fata spre soare si voiam din tot sufletul sa fiu fericita. pentru ca, stiam eu, nu stiu de unde, ca asa cum esti in ziua de Paste esti tot anul. deci era musai sa fiu fericita. desi, daca imi amintesc bine, cred ca eram indragostita fara speranta si deci oarecum suferinda. de cand ma stiu, tot intr-o suferinta sunt! :) si tot incapatanata sa fiu fericita...
mi-a ramas vie in amintire ziua aia. cu abra-cadabra cu tot. si cu degetul meu stramb, de la o minge cu care a fost nimerita rata cea topaitoare.
urmatoarele amintiri... o prietena de la etajul 5 si fratele ei cu ras ca de ied, care la prima ora a diminetii de Paste imi sunau la usa sa ciocnim oua.
peste un an sau doi, lipsa prietenei de la etajul 5. ne indepartaseram, nu stiu daca fusese si vreo cearta, dar stiu sigur ca ma apasa foarte tare distanta asta. ma simteam vinovata. si atunci, inainte de Paste, mi s-a facut dor de ea, cu oul in mana si cu rasul de ied in timpane si inca o data m-am simtit vinovata. pentru ca am lasat sa se intample asa, orice s-ar fi intamplat. si atunci, inainte de Paste, mi-am adus eu aminte ceva ce stiam de mult, fara sa stiu vreodata de unde, ca nu e bine sa fii certat cu cineva de Paste si ca sarbatoarea asta este timpul sa te impaci cu oricine esti suparat, sa ierti si sa iti ceri iertare. aveam vreo 15 ani atunci si stiu sigur ca despre "obiceiul" asta mi-am amintit ca si cand il stiam de o viata. de unde oare? nu ma duceam la biserica, parintii mei nu erau credinciosi, religie la scoala nu facusem... poate de la bunica copilariei mele... poate ea sa imi fi vorbit despre asta... si in sufletul meu de copil s-a intiparit pentru totdeuna ca Pastele este timpul impacarii.
atunci, la 15 ani, mi-am dorit sa imi recastig prietena. dar nu am avut curaj sa ii vorbesc si am ramas cu regretul asta mult timp. si cu amintiri frumoase din copilarie, cand inca ne jucam impreuna "ratele si vanatorii" si ciocneam oua pe scara la 2.
acum sunt fericita si linistita. pentru ca dupa cateva secunde de tacere, in care am cantarit bine raspunsul, am putut sa spun "NU" - nu sunt certata cu nimeni. "nu e nicio persoana cu care nu vorbesti? - nu." si am primit Darul si am iesit plina de viata din Biserica. cu adevarat plina.
si nu pot sa nu multumesc acum prietenei mele Dana, care a inteles ca dincolo de pauzele noastre prostesti e o legatura imuna la enervari stupide, si lui M, care prin cateva cuvinte care nu au spus nimic si poate ca nimic ar fi valorat prin continutul lor, a facut posibil un lucru extraoridar pentru mine - sa spun azi acel "nu" care m-a eliberat.
copii, vine Pastele! aveti grija sa nu fiti certati cu nimeni! e timpul sa iertati si sa cereti iertare. sa va iertati si sa Ii cereti iertare. e un timp in care puteti fi liberi. si sa iubiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu