mi-a zis floricel ca a citit prin blogul meu si i s-a facut dor de mine. flori era sotia mea in facultate, in camin in Agro. sau sotul... nu mai stiu exact cum ne-am impartit rolurile. Doamne, ce frumos era in Agro! asa... hai ca nu ma las deturnata de amintiri de la ce voiam sa zic initial. ma tin tare.
au trecut ceva ani de cand s-a destramat casnicia noastra frumoasa si tot cam atat de cand ma schimb si ma tot schimb si iar ma schimb... atat de mult incat am fost chiar surprinsa ca ea a mai regasit-o in cea de acum pe cea pe care o stia de atunci. i-am amintit de mine, cand nici macar eu nu-mi mai amintesc prea bine uneori. floricel, ce ai recunoscut din mine?
de fapt... poate ca par identica. cine stie daca la exterior e vizibila schimbarea mea? mai ales pentru cineva care nu mi-a fost alaturi in ultimii ani... daca i-as povesti m-ar crede macar?
zilele trecute, de exemplu, am avut un acces de furie impotriva cuiva si in clocotirea cea mai clocotitoare a nervilor, cea mai crunta jignire de care am fost capabila a fost "egoistul naibii". asta a fost tot ce-am putut! flori, iti vine sa crezi asta? :)
ma tot uit la mine si ma minunez uneori de cat de obositoare sunt. trebuie sa stau cu ochii pe mine mai ceva ca pe un copil. ma tin sub supraveghere permanent, nu pentru ca as fi vreun pericol sau ca m-as teme de recidiva, ci pentru ca daca nu sunt pe faza cand se mai produce vreo schimbare va trebui sa pierd timpul apoi cu retrospectiva. daca tin pasul cu mine insami am avantajul de a ma cunoaste in timp real. :)
am evitat sa mai scriu ceva zilele astea pentru simplu fapt ca nu aveam nicio garantie ca a doua zi as mai fi de acord cu ce am scris. nu pentru ca ar fi fost vreo minciuna la mijloc, in niciun caz, ci pentru ca starile mele au fost atat de contradictorii si de fluide incat am ajuns eu insami sa ma intreb daca sunt autentice.
am momente cand ma simt atat de fericita, ca doar un minut mai tarziu sa ma intreb daca nu cumva fericirea mea era falsa. ca doar n-am niciun motiv... exista fericire fara motiv?... si daca nu as avea ca dovada vibratiile stomacului care tocmai isi revine din gol, as ajunge sa ma suspectez de autofraudare. as crede ca simulez fericirea, de dragul de a simti viata. dar nu.. chiar am fost fericita.
si daca nu as simti inca, in marul lui adam, dorul durandu-ma ca o muscatura, aproape ca m-as crede peste un minut ca e un doar un strain din care nu cunosc de fapt decat niste centrimetri de piele. as crede ca simulez dorul, de dragul de a simti iubirea. si totusi, chiar mi-a fost dor.
deci nu pot sa neg. nici fericirea, nici dorul... poti sa fii fericit fara motive? iti poate fi dor de un strain? cand sunt atat de fericita mai pot sa-mi amintesc de dor? cand imi e atat de dor mai pot sa cred ca ieri eram fericita?
acum intelegeti de ce n-am mai scris cateva zile? stau linistita si astept schimbarea schimbarii. pentru ca vreau ca cel ce ma cunoaste azi sa ma recunoasca maine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu