Vreau sa ma indragostesc de o minte si sa traiesc cu o minte si o minte sa ascult mereu cum nu ma minte.
Sa am langa mine o minte, revarsata peste mintea mea, ca un rau iesit din matca de plictiseala. Nu umflat de ploi, ci de dorinta. O minte cu tacerea ei. Iar eu, fascinata si nepresata de timp, sa raman in fiecare nod al ei ca pe o punte de unde am o priveliste panoramica. O minte care mi se asterne fara ascunzisuri. Pe care pot sa pasesc ca pe un camp cu iarba uscata si maci aproape uscati si ei, fara sa se simta calcata in picioare. O minte care sa ma vada ploaie si sa fie insetata de mine. Vreau sa iubesc o minte. Fara trup, vene, saliva si alte chestii de care am ajuns sa-mi fie scarba, pentru ca am realizat ca sunt alunecoase ca niste meduze. iar de meduze mi-e scarba. Scurt.
Vreau sa iubesc o minte - gata cu oamenii! pentru ca mintea e o lume, omul o cetate. Deschisa. Inchisa. Infinita. Limitata. M-am saturat sa cuceresc cetati goale, cu ziduri inalte, ca sa-ti creeze iluzia ca ascund ceva pretios inauntru, ceva ce merita efortul de a le escalada.
Nu vreau sa urc, ca sa n-am de unde cadea. Vreau sa plutesc in mintea ta de eter.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu