Week-end-ul trecut s-a intamplat sa vad un film. Shell we dance? Nimic spectaculos. Comedioara romantica americana. Un tip pe la 45 ani, cu o familie fericita (am zis ca e film american, nu?), job satisfacator, dar plictisitor, cum era de asteptat, trece frecvent pe langa o scoala de dans la a carei fereastra apare mereu o silueta feminina care il atrage. Impins de ... habar n-am.. ce-i impinge pe toti probabil... tipul se duce la clubul respectiv si se apuca sa ia lectii de dans, cu ochii pironiti pe fundurile feminine ce se perindau intamplator prin zona. Nu iese nimic cu tipa, (nu ca n-ar fi vrut el), dar incepe sa-i placa omului sa danseze si ajunge sa se duca frecvent, fara sa ii spuna sotiei despre programul lui after job, evident. Ii era rusine sa recunoasca faptul ca danseaza sau il apasa putin constiinta stimulului sub care s-a apucat de dans? Who knows? Ma rog.. intr-un final sotia afla, rasufla usurata ca macar nu e infidel, dar tot face o scena acolo, de amorul artei, ca de ce a mintit-o, de ce nu i-a spus ce i se intampla... chestii de genul asta.
Ei, si-acum apare elementul interesant. Ce credeti ca raspunde omul? Ca i-a fost rusine sa recunoasca faptul ca, in ciuda vietii frumoase si implinite pe care o avea, era nefericit!
Hop, mi s-au aprins beculete! Parca am intalnit si eu chestia asta asta, undeva, prin viata mea.
Un el pe care l-am setat atat de fix pe "obligatia" de a ma face fericita incat nici nu a conceput sarmanul ca ar putea pune si problema propriei ne/fericiri. "Sarmanul"... a fost "nevoit" sa isi rezolve problema cum a putut el, mai cu una, mai cu alta... Of, of... L-am inteles. Il "destresau" fetele, ca acumulase atat stres tot incercand sa ma faca pe mine fericita.
Alta data... o ea, a prins curajul de a-si exprima, bland si putin amar, stropul ei de nefericire:"sunt putin tristutza pentru ca simt uneori ca tu nu ma iubesti la fel de mult cum te iubesc eu" Un sms. Ce a urmat? Pedeapsa! Ce curaj? Asta e de-a dreptul impertinenta! Indraznesti sa te plangi? (cand eu de fapt te iubesc atat de mult, se subintelegea ;). Ei, hai sa iti dau si motive! Zise el si pleca la shopping in Mall cu alta. :)
Concluzia? Sa spui sau sa nu spui ca esti nefericit? Sa iti ceri partea de fericire sau sa ti-o iei singur cum te pricepi mai bine? Sunt de fapt mai muuulte variante si e mult de vorbit. Nu o voi face.
Inchei cu cateva cuvinte pe care le-am auzit candva: nimeni nu te va iubi vreodata suficient de mult cat sa te protejeze de el insusi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu