ma uit inspre mine si ma intreb care o fi fost momentul in care amintirile au luat locul viselor.
cand eram mai mica obisnuiam sa visez. ma gandesc ca am crescut cand visele ar fi trebuit sa se indeplineasca si n-au facut-o. atunci mi-am dat seama ca nu mai sunt mica si nici visele nu mai sunt. cred ca am febra. cu siguranta imi vine sa vomit si ochii ma forteaza sa-i fortez sa stea deschisi. si imi place. imi place pentru ca ma simt ametita si libera sa plutesc printre cuvinte. n-am chef sa le asez, sa le respect sau macar sa le bag in seama. vreau sa le abandonez ca pe visele mele si sa le las sa-si vada de viata lor. sa se descurce, sa vedem daca ele vor supravietui.
cand eram mai mica visam si iubeam. m-am facut mare, am iubit si am trait. crezand ca traiesc visul, am renuntat la el. cand am inceput sa ma trezesc am realizat ca visul are nevoie de un maine pe care eu nu mai puteam sa i-l ofer, pentru ca iubirea mea se incapatana sa imi arate ca nu exista nimic dincolo de azi. nimic dincolo de azi, niciun vis dincolo de iubire.
si l-am lasat sa zboare. nu l-am strivit, nu l-am limitat, nu l-am uitat, dimpotriva, i-am redat liberatea. l-am dezlegat de concret. fara nume, fara timp, fara legatura, fara contur, firav si volatil, visul meu a pornit pe cont propriu.
la un moment dat dragostea a murit, sau a fost omorata... nu mai conteaza. ca orice moarte, a fost dureroasa. insa nu am putut atunci sa nu ridic ochii spre cer ca sa-i multumesc lui Dumnezeu ca n-a ramas in urma ei niciun vis, dezradacinat si orb, pe care sa fi fost nevoita sa-l ucid ca sa supravietuiesc.
poate din instinct de autoconservare, bietul meu vis s-a diluat candva, neputincios in fata unui maine vid, ca sa se recompuna mai tarziu, firav si volatil, concentric inimii mele, ca o aura.
nu-l mai pot prinde in cuvinte, nu-i pot da chip, nici nume, dar in fiecare dimineata, cand privesc in jur si-mi simt inima batand a iubire, am senzatia clara a doua palme ce o cuprind si o protejeaza. nu poate fi decat el, visul meu, in care nu am incetat niciodata sa cred. si din nou ridic privirea spre cer si Ii multumesc lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu