trust me

de multe ori, incercand sa exprimam cat de bine ne intelegem cu anumiti oameni, folosim propozitia: "vorbim despre absolut ooorrice!". fiind o fire foarte deschisa nu am avut prea des probleme in a vorbi despre orice, deci ma considera privilegiata. in ultima vreme, cand am realizat ca vorbesc prea mult si ca e mult mai bine sa invat sa tac, am resimtit o nevoie noua, pe care la inceput mi-a fost dificil sa o definesc. am tacut si m-am ascultat si tacerea mi-a dat raspunsul: am nevoie de om cu care sa ma inteleg fara sa vorbesc.

la un moment dat mi s-a intamplat ca un tip cu care deja nu mai interactionam de ceva timp sa faca sau sa spuna acelasi lucru in acelasi timp cu mine (suportul pe care ne exprimam era comun), ba chiar sa imi raspunda la intrebari pe care mi le pusesem cu o zi in urma, fara sa aiba habar, cu siguranta, ca face asta. a fost o serie de "intamplari" ciudate care la vremea respectiva aproape ca m-a speriat. si o buna prietena incerca atunci sa isi explice fenomenul si mi-a zis ca "poate, intr-un fel sau altul, ne interceptam gandurile"
:)
ce frumos.
ce frumos suna.
ce frumos ar fi...

(ironic insa, comunicarea verbala dintre noi fusese un esec )

ok...poate nu cu el... si totusi
e o legatura dincolo de cuvinte pe care simt ca o am cu anumiti oameni. se spune despre gemeni ca au aceasta perceptie extraordinara a vietii celuilalt.
ma gandesc la V.
nu suntem gemene, nici macar surori, dar vietile noatre au dezvoltat un fel de mimetism ciclic, astfel incat diacronic isi pot servi una alteia drept adevarate oracole. nu stiu daca ne interceptam gandurile, dar cu siguranta rezonam la starile celeilalte uneori pana la fuziune.
iar daca ea acum e distrusa, iar eu am goluri de fericire in stomac, nu e nicio disonanta, ci cu siguranta e asa pentru ca in curand va fi fericita. as incerca sa o incurajez, sa ii dau sfaturi... sa, sa, sa... dar simt ca n-ar avea rost atatea cuvinte. interminabile discutii cu si despre tristete. la ce bun? cand eu simt atat de limpede ca va fi fericita.